TRAVISIONS 2020 îi invită pe studenții din ciclurile de licență, masterat sau doctorat din Europa să se înscrie cu idei inovatoare ce țin de domeniul transportului pe www.travisions.eu.

 

Termenul limită pentru a încărca un abstract al proiectului este 30 iunie 2019. Participanții vor avea după aceea timp până pe 31 octombrie pentru a-și dezvolta și încărca proiectul complet, proiect ce trebuie să conțină și o scurtă prezentare, un poster și, opțional, un scurt video.

 

Proiectele propuse pot consta în proiectarea, construirea și cercetarea unor concepte sau produse inovative. Produsele, dispozitivele, serviciile si procedurile deja existente nu vor fi luate in considerare. Participanții vor trebui să își folosească creativitatea și cunoștiințele pentru a veni cu o idee inovativă de un standard de înaltă calitate. Ideea nu trebuie să fie neapărat o soluție gata de pus în practică. Poate să conțină, de asemenea, noi soluții tehnice bazate pe o gândire inginerească solidă și un studiu de fezabilitate.

 

Cele mai bune trei idei pentru fiecare sector de transport (stradal, feroviar, maritim, aeronautic și intermodal) vor fi selectate, câștigătorii competiției urmând a fi anunțați în cadrul unei ceremonii de premiere la Transport Research Arena (TRA) Conference 2020 în Helsinki, Finlanda, ceremonie care va avea loc în perioada 27-30 aprilie 2020. Câștigătorii vor primi, de asemenea, premii în bani sponsorizate de industrie.

 

Pentru mai multe detalii, Micol Biscotto (Deep Blue), va prezenta mai multe detalii legate de această competiție luni, 27 mai, de la ora 15:00, în F024. Vă așteptăm în număr cât mai mare!

0 Comentarii

Festivitatea de Absolvire a Promoției 2018

Festivitatea de absolvire a promoției de ingineri 2018 ”Gheorghe Lazăr” a Universității Politehnica din București va avea loc sâmbătă, 7 iulie, începând cu ora 10:00 la Pavilionul Central Romexpo. Programul va cuprinde prezentarea personalității lui Gheorghe Lazăr,...

Premii ale Studenților 2018

Facultatea de Inginerie Aerospațială a organizat patru secțiuni de Comunicări Științifice Studențești pe 11 mai 2018. S-au acordat la fiecare secțiune un premiu I (400 lei), un premiu II (300 lei), un premiu III (200 lei) și o mențiune (100 lei). Secțiunea 09-01...

Tabere studențești 2018

Programul național Tabere Studențești 2018 a demarat. Cei interesați sunt rugați să citească atent <metodologia> și între 24 aprilie și 22 mai 2018 să depună la Secretariatul facultății cererea aferentă <Anexa 4> completată și documentele justificative....

Aeroconsult 2018

Cu viziunea de a dezvolta și inspira viitori lideri și de a aduce un plus de valoare relației dintre studenți și companii din industria aerospațială, Asociația EUROAVIA Bucureşti vine în sprijinul studenților cu proiectul intitulat AEROCONSULT. Aflat la cea de-a IX-a...

Eveniment Royal Institute of Navigation

Institutul Regal de Navigație din Londra, împreună cu Facultatea de Inginerie Aerospațială, Universitatea Politehnica din București,  organizează seminarul "Trusted Positioning, Navigation & Timing Latest Developments"  în perioada 25 – 26 aprilie 2018. Seminarul...

Angajări Blue Air

Blue Air -------------- NOU! Datorita interesului manifestat pentru aceasta ofertă, Blue Air face precizarea că mai primește cv-urile doritorilor doar până la data de 04.05.2018 la adresa dedicată: hrrecruitment@blueair.aero care inlocuieste ...

Burse Fulbright

S-a deschis programul Fulbright Student pentru burse în anul academic 2019-2020. Programul se adresează studenților și doctoranzilor români, interesați de burse pentru masterat sau pentru cercetare doctorală (non-degree) în Statele Unite. <Fișa cu informații> ...

Air Navigation Convention 2018

Air Navigation Convention, 15-16 martie 2018 Aflat la a 9-a ediție, Air Navigation Convention este un eveniment important organizat de studenții secției de Navigație Aeriană din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială. Totul pornește de la dorința de a conecta...

E-SGAC București 2018

Photo: www.esa.int Prof. Dr. Kai-Uwe Schrogl, director de strategie la Agenția Spațială Europeană (ESA) s-a adresat tinerei comunități a generației spațiale la cel de-al 3-lea Seminar European an Consiliului Consultativ al Generației Spațiale (SGAC), care s-a...

Burse Private Pilot Licence SSAvC

Prin amabilitatea d-lui ing. George Barbu, directorul Școlii Superioare de Aviație Civilă și absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială, facem următorul anunț: Cu ocazia Centenarului Marii Uniri și în semn de recunoștință pentru valorile pe care Facultatea de...