Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA și Universitatea Politehnca din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială au semnat pe 13 august 2008 un protocol de colaborare pe o durată de 12 ani, un parteneriat strategic în vederea racordării ofertei de servicii de învăţământ de aviaţie şi a tematicii de cercetare ştiinţifică la necesităţile concrete şi actuale ale operatorilor din domeniul aeronautic şi al ridicării nivelului calitativ al procesului de învăţare şi evaluare în domeniul aeronautic. Protocolul prevede oferirea de sprijin reciproc şi schimbul de resurse umane, materiale, financiare, materiale şi informaţionale. În cadrul colaborării dintre părţi sunt prevăzute următoarele activităţi, obiective:
- Parteneriatul în cercetarea ştiinţifică bilaterală şi multilaterală din domeniul ingineriei aerospaţiale, prin adoptarea în planul de cercetare ştiinţifică al UPB pe următorii 4 ani a domeniilor de interes pentru ROMATSA, prin colaborarea în cadrul unor programe de cercetare naţionale, europene şi internaţionale, prin participarea la congrese şi conferinţe internaţionale pe domeniu.
- Înfiinţarea cu sprijinul ROMATSA în cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din UPB a unor programe de studii universitare de licenţă şi masterat cu predare în limba engleză de AIR NAVIGATION.
- Constituirea unui centru de studii profesionale pentru controlorii de trafic aerian bazat pe cele mai moderne concepte şi tehnologii didactice.
- Asigurarea programelor necesare recrutării, pregătirii, evaluării studenţilor în interesul asigurării unei baze de selecţie de bună calitate de personal pentru beneficiarul ROMATSA.
- Elaborarea şi punerea în aplicare a unui plan comun de practică a studenţilor UPB în locaţii ale ROMATSA.
- Asigurarea convergenţei curriculare a programelor de studii de inginerie aerospaţială oferite de UPB cu cerinţele la nivelul actual şi de perspectivă al aviaţiei pe plan european, prin aducerea disciplinelor în concordanţă cu EASA Part 66 şi prin acreditarea acestora de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
- Construirea şi dotarea unui laborator de navigaţie aeriană în cadrul UPB destinat studenţilor şi cursanţii centrului de studii pentru controlorii de trafic aerian. UPB va pune la dispoziţie personal didactic şi auxiliar, precum şi un spaţiu adecvat, ROMATSA va contribui cu finanţare şi dotare a laboratorului.
- Editarea în colaborare a unei reviste de specialitate, publicarea în comun a unor lucrări ştiinţifice, comunicarea unor lucrări pe plan internaţional, organizarea în comun a unor seminarii, conferinţe şi simpozioane de specialitate.
- Promovarea şi punerea în valoare a contribuţiilor şi priorităţilor româneşti în dezvoltarea aviaţiei naţionale şi mondiale, precum şi a şcolii româneşti de aviaţie.
Eveniment FIA-AEROSTAR iunie 2018
S.C. AEROSTAR S.A. BACĂU, GRUP INDUSTRIAL AERONAUTIC, având ca obiect de activitate proiectarea, construcţia, reparaţia şi modernizarea aeronavelor civile şi militare, intenţionează să angajeze minim 20 ingineri aviaţie în cursul anului 2018, din rândul absolvenţilor...
Festivitatea de Absolvire a Promoției 2018
Festivitatea de absolvire a promoției de ingineri 2018 ”Gheorghe Lazăr” a Universității Politehnica din București va avea loc sâmbătă, 7 iulie, începând cu ora 10:00 la Pavilionul Central Romexpo. Programul va cuprinde prezentarea personalității lui Gheorghe Lazăr,...
Premii ale Studenților 2018
Facultatea de Inginerie Aerospațială a organizat patru secțiuni de Comunicări Științifice Studențești pe 11 mai 2018. S-au acordat la fiecare secțiune un premiu I (400 lei), un premiu II (300 lei), un premiu III (200 lei) și o mențiune (100 lei). Secțiunea 09-01...
Tabere studențești 2018
Programul național Tabere Studențești 2018 a demarat. Cei interesați sunt rugați să citească atent <metodologia> și între 24 aprilie și 22 mai 2018 să depună la Secretariatul facultății cererea aferentă <Anexa 4> completată și documentele justificative....
Aeroconsult 2018
Cu viziunea de a dezvolta și inspira viitori lideri și de a aduce un plus de valoare relației dintre studenți și companii din industria aerospațială, Asociația EUROAVIA Bucureşti vine în sprijinul studenților cu proiectul intitulat AEROCONSULT. Aflat la cea de-a IX-a...
Eveniment Royal Institute of Navigation
Institutul Regal de Navigație din Londra, împreună cu Facultatea de Inginerie Aerospațială, Universitatea Politehnica din București, organizează seminarul "Trusted Positioning, Navigation & Timing Latest Developments" în perioada 25 – 26 aprilie 2018. Seminarul...
Angajări Blue Air
Blue Air -------------- NOU! Datorita interesului manifestat pentru aceasta ofertă, Blue Air face precizarea că mai primește cv-urile doritorilor doar până la data de 04.05.2018 la adresa dedicată: hrrecruitment@blueair.aero care inlocuieste ...
Burse Fulbright
S-a deschis programul Fulbright Student pentru burse în anul academic 2019-2020. Programul se adresează studenților și doctoranzilor români, interesați de burse pentru masterat sau pentru cercetare doctorală (non-degree) în Statele Unite. <Fișa cu informații> ...
Air Navigation Convention 2018
Air Navigation Convention, 15-16 martie 2018 Aflat la a 9-a ediție, Air Navigation Convention este un eveniment important organizat de studenții secției de Navigație Aeriană din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială. Totul pornește de la dorința de a conecta...
E-SGAC București 2018
Photo: www.esa.int Prof. Dr. Kai-Uwe Schrogl, director de strategie la Agenția Spațială Europeană (ESA) s-a adresat tinerei comunități a generației spațiale la cel de-al 3-lea Seminar European an Consiliului Consultativ al Generației Spațiale (SGAC), care s-a...
0 Comentarii