Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA și Universitatea Politehnca din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială au semnat pe 13 august 2008 un protocol de colaborare pe o durată de 12 ani, un parteneriat strategic în vederea racordării ofertei de servicii de învăţământ de aviaţie şi a tematicii de cercetare ştiinţifică la necesităţile concrete şi actuale ale operatorilor din domeniul aeronautic şi al ridicării nivelului calitativ al procesului de învăţare şi evaluare în domeniul aeronautic. Protocolul prevede oferirea de sprijin reciproc şi schimbul de resurse umane, materiale, financiare, materiale şi informaţionale. În cadrul colaborării dintre părţi sunt prevăzute următoarele activităţi, obiective:

  1. Parteneriatul în cercetarea ştiinţifică bilaterală şi multilaterală din domeniul ingineriei aerospaţiale, prin adoptarea în planul de cercetare ştiinţifică al UPB pe următorii 4 ani a domeniilor de interes pentru ROMATSA, prin colaborarea în cadrul unor programe de cercetare naţionale, europene şi internaţionale, prin participarea la congrese şi conferinţe internaţionale pe domeniu.
  1. Înfiinţarea cu sprijinul ROMATSA în cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din UPB a unor programe de studii universitare de licenţă şi masterat cu predare în limba engleză de AIR NAVIGATION.
  1. Constituirea unui centru de studii profesionale pentru controlorii de trafic aerian bazat pe cele mai moderne concepte şi tehnologii didactice.
  1. Asigurarea programelor necesare recrutării, pregătirii, evaluării studenţilor în interesul asigurării unei baze de selecţie de bună calitate de personal pentru beneficiarul ROMATSA.
  1. Elaborarea şi punerea în aplicare a unui plan comun de practică a studenţilor UPB în locaţii ale ROMATSA.
  1. Asigurarea convergenţei curriculare a programelor de studii de inginerie aerospaţială oferite de UPB cu cerinţele la nivelul actual şi de perspectivă al aviaţiei pe plan european, prin aducerea disciplinelor în concordanţă cu EASA Part 66 şi prin acreditarea acestora de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
  1. Construirea şi dotarea unui laborator de navigaţie aeriană în cadrul UPB destinat studenţilor şi cursanţii centrului de studii pentru controlorii de trafic aerian. UPB va pune la dispoziţie personal didactic şi auxiliar, precum şi un spaţiu adecvat, ROMATSA va contribui cu finanţare şi dotare a laboratorului.
  1. Editarea în colaborare a unei reviste de specialitate, publicarea în comun a unor lucrări ştiinţifice, comunicarea unor lucrări pe plan internaţional, organizarea în comun a unor seminarii, conferinţe şi simpozioane de specialitate.
  1. Promovarea şi punerea în valoare a contribuţiilor şi priorităţilor româneşti în dezvoltarea aviaţiei naţionale şi mondiale, precum şi a şcolii româneşti de aviaţie.

 

0 Comentarii

Curs ESA – Ladybird Guide to Spacecraft Communications 2019

Agenția Spațială Europeana organizează un curs de comunicații spațiale adresat studenților din tarile membre ESA in perioada 5-8 febrouarie 2019. Data limita pentru aplicații este 3 Decembrie 2018. Programul cursului: Day 1 Introduction The Challenge Modulation Group...

PoliJobs 2018

PoliJobs 2018 va avea loc anul acesta pe 7 și 8 noiembrie (Miercuri si Joi), în Holul AN, între orele 10.00- 16.00. Este cel mai mare târg de cariere, organizat de către Universitatea Politehnica din București, prin intermediul POLIJOBS. Peste 50 de companii de pe...

Les journées de l’espace

Invităm comunitatea noastră academică să participe la un important eveniment organizat de Institutul Francez din București în domeniul spațial:

GKN Fokker Engineering Romania

GKN FOKKER ENGINEERING ROMÂNIA angajează ingineri aerospațiali. În 2016 am semnat un parteneriat strategic cu această prestigioasă companie, care are peste un deceniu în România și multe reușite la activ în domeniul proiectării de aeronave de ultimă generație cu...

CATIA Lab

Catia Lab este laboratorul prin care UPB - Facultatea de Inginerie Aerospațială și ALTEN Delivery Center Bucharest(GECI Engineering Services) își doresc să pună bazele următoarei generații de ingineri proiectanți de aeronave și nu numai. Invităm toți studenții care...

Deschiderea Anului Universitar 2018-2019

Deschiderea anului universitar 2018-2019 va avea loc pe data de 24 septembrie 2018, in Aula Universității Politehnica din București, începand cu ora 10.00. <Repartizarea locurilor pe facultăți> La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează...

Program Special Decanat

Programul special al Decanatului Facultății de Inginerie Aerospațială pe perioada de concediu (20 iulie - 26 august 2018) este următorul: Miercuri 25 iul, 1 aug, 8 aug, 15 aug, 22 aug  (12 - 14) Luni 30 iul (12 - 14) Pentru Admitere licența - sesiunea de completare a...

Premiul Nicolae Tipei 2018

Pentru editia 2018, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $750 la $1500 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu...

Angajări GURUCAD

Compania GURUCAD SRL recrutează personal calificat pentru desfășurarea proiectelor comapaniei, ingineri care să poată lucra 8 ore pe zi 5 zile pe săptămână. Absolvenții de licență care doresc să-și continue studiile la master nu se încadrează în acest profil. De...