Povestea Facultății de Inginerie Aerospațială este în primul rând povestea studenților ei.

Daniela Andrioaie este o studentă în anul III la Facultatea de Inginerie Aerospațială, la programul de studii Construcții Aerospațiale. A venit la facultate de la o distanță destul de mare, din Comănești, jud. Bacău. Acolo a absolvit bacalaureatul cu 9,88 la Liceul Teoretic ”Spiru Haret” din Moinești, profilul real (matematică-informatică). A învins distanța, precum și dificultatea admiterii, din pasiune pentru aviație. La concursul de admitere (examen scris la matematică și fizică) a intrat cu 9,57. Anul I l-a absolvit cu o medie neobișnuit de mare pentru această facultate: 9,85. Vacanța de vară și-a petrecut-o zburând la Aeroclubul României și în practică la Aerostar Bacău.

În anul II a fost bursieră de performanță în semestrul I (media 9,72) și de merit în semestrul II, cu o bursă de 700 lei/lună. Date fiind rezultatele ei academice (media de bursă  9,38), în anul III a obținut în continuare bursa de merit. Din semestrul I 2017-2018 Daniela este plecată la studiu la una dintre cele mai bune facultăți de inginerie aerospațială din Europa, la ISAE Supaero, Toulouse, Franța printr-o bursă ERASMUS+. Daniela spune într-un mesaj trimis de la Toulouse că ”este foarte dificil, dar sunt super motivată să studiez și m-am integrat foarte bine printre studenții francezi. Îmi dedic absolut tot timpul studiului, dar îmi place enorm ceea ce fac” și adaugă ”Mă bucur că am ocazia sa fiu aici și sunt recunoascătoare Politehnicii pentru asta”. Afirmația că își dedică absolut tot timpul studiului poate fi o exagerare, pentru că a intrat și în echipa de baschet a SupAero (a fost aleasă chiar vicepreședinte Club basket), în echipa de skydiving și parașutism și de asemenea își continuă programul de pilotaj, iar poza de profil pe facebook este de la un salt cu parașuta.

A ajuns să facă parte din BDE (bureau des élèves), responsabil de parteneriatele școlii. Pe 16 martie 2018 este delegată la Paris să reprezinte Isae SupAero la cea mai mare competiție între școlile militare ale Franței (TSGED). Am ales cazul Danielei pentru a ilustra ceva relevant despre Facultatea de Inginerie Aerospațială: aici, ca în întreaga comunitate aerospațială, oamenii iubesc aviația și sunt pasionați de ceea ce fac. Asta le dă energia de a învinge obsacolele ușor de imaginat pentru o facultate atât de grea. Așa cum spunea Prof. emerit Corneliu Berbente, decan al acestei facultății între 1980-1988 și 2000-2004: ”La decanat avem în ton / Un motto elocvent / Decât să pice un avion / Mai bine un student”.

O altă poveste de succes este cea a studentului din anul IV la programul Sisteme de Propulsie, Mihnea Gall. El este bursier de performanță, primind 1200 lei/lună. Mihnea este din Câmpina, unde a absolvit Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, matematică-informatică (profilul real) cu media de bacalaureat 9,91. La admitere a obținut media 9,98 și în anul I a avut incredibila medie 10! În anii II și III, mediile lui au fost 9,88 și 9,94, fiind unul dintre cei mai buni studenți ai facultății.

Pe 8 iunie 2017 la Muzeul Aerului și al Spațiului de la Paris Le Bourget, Mihnea Gall era cel mai tânăr component al echipei de studenți ai Facultății de Inginerie Aerospațială, Space Piranhas, din care mai făceau parte Sebastian Milu-Vaidesegan (liderul echipei), Monica Manole, Sorin Păun și Adina Ungureanu, toți de la programul Sisteme de Propulsie anul IV. Ei au câștigat prestigiosul premiu Airbus Safran Launchers, acordat de Clubul Astronautic European, cu susținerea Airbus, European Space Agency, Dassault Aviation, GIFAS, Airbus Safran Launchers și Thales. În competiția Student Aerospace Challenge s-au aflat studenți de inginerie aerospațială din mari centre universitare europene, din Spania, Portugalia, Franța, Marea Britanie, Italia și Olanda. Acest premiu răsplătește pasiunea și creativitatea studenților noștri, dar și performanța și tradiția școlii românești de inginerie aerospațială.

Lucrarea cu care s-au remarcat studenții noștri era reproiectarea unui motor rachetă pentru o misiune suborbitală. Premiul surprinde o latură în plină expansiune a cercetării științifice și dezvoltării tehnologice în care Facultatea de Inginerie Aerospațială este angrenată la maximum: astronautica. Din 2011, de când România a devenit membru plin al Agenției Spațiale Europene (ESA), astronautica a început să joace un rol important în România, atât prin programele de cercetare și dezvoltare ale ESA, cât și prin deschiderea în România a unor filiale ale unor companii hi tech în domeniul spațial, cum sunt GMV Spania, HPS Germania, Deimos Portugalia, dar și prin dezvoltarea Institutului de Științe Spațiale de la Măgurele.

În ultimul an s-au întâmplat în Facultatea de Inginerie Aerospațială multe evenimente importante, cum ar fi semnarea unor acorduri cu Fokker Engineering Romania, cu Școala Superioară de Aviație și cu EUROCONTROL, începerea cursurilor practice Fokker Academy, trofeul Best Aerospace Engineering Employer Award câștigat de Aerostar S. A. Bacău, Conferința CEAS a cercetătorilor în ingineria aerospațială din Europa organizată pentru prima dată la București și acordurile de practică cu cele mai relevante 30 de organizații aerospațiale din România și cu 7 din străinătate. Totuși, dacă ar fi să alegem un singur eveniment, el este cel ilustrat în fotografie: primele zboruri ale studenților după 25 de ani de întrerupere a practicii de zbor, pe 27-29 august 2017, la Aerodromul Clinceni. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul finanțării acordate de Ministerul Educației Naționale pentru activitățile extracurriculare ale studenților, cu sprijinul Aeroclubului României și al organizației studenților aerospațiali din Europa, Euroavia, filiala București. O tradiție de la înființarea facultății a fost practica de zbor în vara anului II. Ea a fost abandonată în anii ’90, din cauza costurilor foarte mari. Pentru facultate, reluarea acestei tradiții este probabil cel mai semnificativ eveniment. Contează enorm pentru un inginer de aviație să aibă manșa în mâna sa, să înțeleagă dificultatea pilotajului, să simtă direct emoția și fascinația zborului.

Ce le rezervă viitorul acestor tineri viitori ingineri valoroși, pasionați și bine pregătiți? Industria construcțiilor aeronautice din România crește în fiecare an din 2014 încoace, de la 300 milioane Euro cifră de afaceri la 500 milioane Euro, adică cu peste +20% anual! Este unul din sectoarele economiei naționale cu cea mai mare creștere anuală. Noile investiții depășesc 70 milioane Euro (Airbus Helicopters Brașov, Sonaca Moldovenești, Cluj). De asemenea, a început investiția Aerostar SA Bacău la Iași, care va intra în funcțiune din 2021. Industria transportului aerian din România se apropie de 1 miliard de Euro, aeroporturile având cea mai mare dinamică, în medie peste +20% anual. Un număr considerabil de ingineri lucrează în această industrie, care include diviziile de întreținere și reparații ale operatorilor aerieni. Industria militară pe componenta de aviație și echipamente de aviație de bord și de sol se profilează ca foarte promițătoare, fiind anunțate mai multe achiziții din finanțarea de 2% din PIB. Aceste achiziții se fac cu offset, prin urmare și acest sector va avea în curând nevoie de acești ingineri aerospațiali tineri, pasionați și motivați.

0 Comentarii

Politehniada 2017

Echipele Facultății de Inginerie Aerospațială s-au clasat pe locul I în competiția de volei feminin și pe  locul III în competiția de baschet masculin Politehniada 2017! Din echipa de baschet au facut parte: ROȘCA RAREȘ 912 AN RĂSCOL ANDREI 912 URSULEAN ANDREI 912 AN...

Astrofest 2017

Pe 6 mai, în cadrul ASTROFEST 2017, publicul iubitor de astronomie și explorare spațială are ocazia să se întâlnească cu Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic acum 36 de ani. Eveniment începe la ora 15:00 în fața Bibliotecii Naționale și se...

Rapoarte științifice doctorat

Prezentarea rapoartelor științifice ale doctoranzilor va avea loc în intervalul 21-23 iunie 2017  la sediul scolii doctorale, sala G02. Programul exact al prezentărilor va fi anunțat in timp util. Va rugăm ca până la 14 iunie sa comunicați la secretariatul Școlii...

Iacării Acrobați – Aripi Românești

Ne dăm întâlnire sâmbătă 6 mai la Aerodromul Bănești pentru lansarea cărții Mariei Cristina Țilică despre Iacării Acrobați - formația de piloți de înaltă clasă, care ne fac cinste și care zboară avioane fabricate în România! Maria Cristina Țilică este realizator al...

Pilots Wanted

Studenții care doresc să devină piloți profesioniști ar putea fi interesați de această oportunitate: https://www.baatraining.com/do-you-have-what-it-takes-to-become-a-wizz-air-pilot-meet-us-in-bucharest/

Premiul Nicolae Tipei 2017

Pentru editia 2017, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $500 la $750 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu....

Tabere studențești 2017

S-a publicat metodologia națională a taberelor studențești 2017 . Locurile repartizate Facultății de Inginerie Aerospațială sunt următoarele: Nr. locuri tabără mare Hotel Vraja Marii, Costinesti Nr. locuri tabără munte Hotel Regina, Sinaia, Prahova Nr. total de locuri...

Sesiunea de comunicări științifice studențești 2017

Sesiunea de comunicări științifice se desfășoară anul acesta Vineri, 12 mai 2017.  Ora de începere este 9.00. Pentru grupele de EIA si IMA sala este G01 iar pentru CA, SP si NA sala este I003. Tradițional considerată "dress rehearsal"  pentru examenul de licență,...

Employment oportunity

Post de Radio Navigation System Engineer la ESA http://www.esa.int/hr/PDF/ESA-AR-ESTEC-2017-005.pdf