Medalia Richey a Institutului Regal de Navigație al Marii Britanii a fost acordată în 2017 unei echipe a Universității Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială. Medalia se acordă anual pentru cel mai bun articol științific publicat în anul anterior în Journal of Navigation, Cambridge University Press, pe baza votului cercetătorilor și al specialiștilor din domeniu. Echipa românească este compusă din Octavian Thor Pleter, Cristian Emil Constantinescu și Barna István Jakab.
Alteța Sa Regală Prințul Philip, Duce de Edinburgh a acordat distincția în Adunarea Generală a Institutului Regal de Navigație, desfășurată la Londra în data de 18 iulie 2017 la Societatea Regală de Geografie. Este o recunoaștere a școlii românești de inginerie aerospațială. A fost un moment emoționant, iar faptul că Alteța Sa Regală se va retrage din viața publică l-a făcut și mai emoționant.
Octavian Thor Pleter, liderul echipei de cercetători români care au scris articolul ”Reconstituirea traiectoriei zborului Malaysian 370 prin căutare optimală”, a declarat următoarele:
”MH370 este probabil cel mai mare mister al timpurilor noastre. Institutul Regal de Navigație și Jurnalul de Navigație (Cambridge University Press) au preluat conducerea angajării cercetătorilor pe acest subiect sensibil și provocator. Lucrarea echipei lui Chris Ashton[1] (care a obținut medalia Richey anul precedent) este atât de creativă, de sclipitoare și de inspirațională, probabil una dintre cele mai reușite și mai bine cotate lucrări științifice.
Cercetarea științifică ar trebui să părăsească zona de confort a abstracției și să se angajeze mai mult în probleme concrete, relevante social, cum ar fi acest mister. Michael Richey însuși este un exemplu de om de știință curajos, cu o abordare pragmatică, în confruntare cu realitatea, uneori asumându-și riscuri pentru rezultatele cercetării. Aceasta este tipul de știință orientată către rezolvarea problemelor, pe drumul căreia ne-am aliniat și noi.
O problemă reală este ca o hologramă. Atinge multe discipline, conține într-un eșantion mic întreaga complexitate a lumii. Dacă ne specializăm prea adânc și prea îngust, știința orientată către rezolvarea problemelor devine mai dificilă. De aceea continuăm să învățăm diferite lucruri noi, ne cultivăm curiozitatea și încercăm să rămânem multidisciplinari.
Vedem această medalie ca o recunoaștere a cercetării științifice de la Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București, căreia îi aparținem.
Suntem foarte recunoscători editorului Jurnalului de Navigație și recenzorilor lucrării noastre, precum și Institutului Regal de Navigație al Marii Britanii pentru această distincție.
Am muncit un an și jumătate pentru a face calculele din lucrare și credem că ele sunt corecte și indică locul unde va fi găsită epava avionului MH370. Am fost surprinși că s-au sistat căutările înainte ca zona indicată de noi să fie complet acoperită.”
[1] The Search for MH370 by Chris Ashton, Alan Shuster Bruce, Gary Colledge and Mark Dickinson (Inmarsat) (Email: chris.ashton@inmarsat.com)
Program special al Decanatului Facultății de Inginerie Aerospațială
Programul special al Decanatului Facultății de Inginerie Aerospațială pe perioada de concediu (1 - 28 august) este următorul: Marti (10 - 12) Joi (10 - 12) Pentru Admitere licența - sesiunea a II-a, Admitere master, Admitere doctorat, programul Comisiei locale de...
Admitere 2016 (sesiunea iulie) – rezultate finale
Situatia ocuparii locurilor Lista candidati admisi si inmatriculati
Situația înscrierilor la Facultatea de Inginerie Aerospațială
Pentru a vizualiza stadiul inscrierilor la Facultatea de Inginerie Aerospatiala in sesiunea de admitere iulie 2016, accesati link-ul de mai jos: www.admitere.pub.ro
Procedura de transfer a studenților de la studii cu taxă la studii finanțate de la buget
Conform deciziei Biroului Executiv al Facultatii din 11 iulie 2016, trecerea studenților de la taxă la buget se poate face în două moduri: Anual, înainte de începerea fiecărui an universitar, prin cerere către decan. Data limită de depunere a cererii este în 5 zile de...
Programul National Tabere Studentesti
Studentii care doresc ocuparea unui loc gratuit in cadrul programului national "Tabere studentesti" in anul 2016 trebuie sa completeze cerere tip pana la data de 05.07.2016 Click pentru a descarca cererea Beneficiari ai Programului National "Tabere studentesti":...
ALEGERI 2016
Alegeri in departamentele Facultatii de Inginerie Aerospatiala Planurile manageriale ale candidatilor pot fi descarcate accesand link-urile de mai jos: Plan managerial STERIAN DANAILA Plan managerial IONEL SIMION Plan managerial ADRIAN - MIHAIL STOICA Candidați...
Alegeri în Departamentul Ingineria Sistemelor Aeronautice și Management Aeronautic „Nicolae Tipei
Alegerile in Departamentul Ingineria Sistemelor Aerospatiale "Nicolae Tipei" vor avea loc joi, 3 martie, la ora 12:00 in sala E013.
Alegeri în Departamentul de Științe Aerospatiale „Elie Carafoli”
Alegerile in Departamentul de Științe Aerospatiale "Elie Carafoli" vor avea loc joi, 3 martie, la ora 12:00 sala I013.
Alegeri in Departamentul Grafica Inginereasca si Design Industrial
Alegerile in Departamentul Grafica Inginereasca si Design Industrial vor avea loc joi 3 martie, la ora 10:00 in sala BN034.
Orare anul universitar 2015 – 2016
Pentru a descarcă documentul ce conține orarele pentru anul universitar 2015 - 2016 accesați următorul link.
0 Comentarii