Aceste mărturii ale unor colegi ingineri de instalații și aparate de bord se referă la perioada anilor 1986-1992 și sunt deprinse parcă din Zoșcenko. Sunt povești adevărate din viața inginerilor de aviație din acea perioadă, care arată cum se făcea inginerie de cel mai înalt nivel într-o țară care de altfel părea să aparțină lumii a treia. În povești se simte siajul comunismului.  Una dintre caracteristicile comunismului este că întotdeauna, ceva de bază lipsește de pe piață. Puteam avea o industrie aerospațială, dar nu aveam motorină și lapte praf pentru sugari.

Mărturia unui coleg V.

”Cum am ajuns să lucrez la Autoritatea Aeronautică Civilă? Lucram la Clinceni, la armată, în colectivul lui Călugăru. Eram duși cu autobuze de armată din București la Clinceni în fiecare dimineață. Reparam rachete de MiG-23, care se stricau des, pentru că nu aveau cuple anti-prost, intrau în ambele poziții. Dacă era băgată invers, centrala de dirijare se ardea în două secunde și ajungea la noi. Aveam mult de lucru, pentru că productivitate celor care băgau cuplele invers era mare. Centrala era încapsulată în azot, noi o demontam și reparam girscoapele, apoi o trimiteam la Chișinău pentru a fi represurizată în azot. Noi nu aveam instalația respectivă, doar reparam partea electrică. Până într-o zi, când armata n-a mai avut motorină pentru autobuze. Am fost anunțați că din lipsă de motorină, nu mai putem fi transportați la Clinceni. Așa că am fost obligați să ne căutăm de lucru în București. Tocmai se înființa Autoritatea Aeonautică Civilă Română. Nu știam ce e aia. Nu prea eram obișnuiți cu aviația civilă, dar de nevoie, am învățat.”

Mărturia unui coleg C.

”Lucram și eu la Clinceni, în colectivul lui Călugăru. Noi aveam de transformat o rachetă Aer-Aer sovietică într-o rachetă Sol-Aer. După ce am terminat prototipul, trebuia să-l trimitem la Aerostar Bacău pentru a fi pus la teste. Problema era că n-aveam cu ce să-l trimitem. Racheta era de vreo 2 m lungime, într-o mașină particulară nu încăpea, iar dacă o puneam deasupra, pe capotă, ar fi dat de bănuit. Armata nu avea motorină să o trimitem cu un camion la Bacău. Așa că am încercat să fim creativi. Am demontat aripioarele și le-am băgat într-un geamantan. Racheta rămasă era destul de subțire, dar era lungă. Am înfășurat-o într-un covor persan și am luat-o cu autobuzul la gară, apoi cu trenul. Am pus-o pe culoarul de la vagon. Se mai împiedica lumea de ea, dar nu ne făceam griji, era dezamorsată și destul de rezistentă. La Bacău am intrat fără probleme pe poarta fabricii. Din cauza furturilor din fabrică, paznicii erau atenți doar la ieșire. Așa că, după ce am livrat racheta cu succes la inginerii de la testare, ne-am luat covorul și am dat să plecăm. La poartă însă, paznicii vigilenți nu voiau să ne lase să ieșim cu covorul. ”De unde l-ați luat?” ”Am venit cu el, nu ne-ați văzut?” Ne-am zbătut mult să scăpăm de acolo cu covor cu tot.

0 Comentarii

Athens Network pentru Studenți

Athens Network oferă studenților un program de mobilitate de scurtă durată 16-24 martie 2019. Pentru a se înscrie în acest program, studentii cu cunoștințe de limba engleză nivelul B2 vor parcurge etapele de mai jos: -  Completarea formularului:...

Angajări în UPB-FIA

UPB-FIA angajează doi asistenți de cercetare în domeniul aerospațial. Detalii <aici>. Update 4 Feb 2019 Rezultatele finale ale concursului pot fi vizualizate aici: Raport final concurs

Angajări Harmony Jets

Harmony Jets cu sediul în Malta angajează urgent inginer aerospațial cu cunoștințe de navigație aeriană pentru poziția de dispecer. Detalii <aici>.

Angajări la Aeroclubul României

Prin amabilitatea d-lui Director General pilot ing. George Rotaru (absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială) anunțâm că Aeroclubul României caută tineri ingineri aerospațiali pentru angajare. Detalii <aici>. Aeroclubul României reprezintă o organizație...

Prezentări şi proiecte ale studenţilor 

Prezentări şi proiecte ale studenţilor  Pe data de 9.01.2019 studenții din anul I ai Facultății de Inginerie Aerospațială, sectia Navigație Aeriana au prezentat proiectul final pentru cursul de Introducere în Inginerie Aerospațială susținut de către domnul decan,...

Recrutăm studenți pentru Fokker Academy

Fokker Academy a fost înființată în martie 2017 în urma semnării parteneriatului dintre UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială și GKN Fokker Engineering Romania. În cadrul Fokker Academy, studenți ai facultății învață proiectarea direct de la ingineri cu experiență...

Sponsorizare S.C. AEROSTAR S.A. Bacău

Luni, 20 noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Aerospațială a primit din partea companiei S.C. AEROSTAR S.A. Bacău o sponsorizare constând în componente (dezafectate) de avion de transport (actuator tren aterizare, actuator frână aerodinamică, actuator deblocare...

World Interuniversities Championship – Barcelona 2018

Intre 14 si 18 noiembrie o delegație de 51 studenți si 6 cadre didactice ale Departamentul de Educație Fizica si Sport-Kinetoterapie  a reprezentat cu succes UPB. la ediția cu numărul 4  a Campionatul Mondial Interuniversitati - Barcelona 2018. Au participat 76 de...

Liviu Librescu

Liviu Librescu – eroul de la Virginia Tech University- Liviu Librescu este unul dintre absolvenţii de renume ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, cu care ne mândrim atât datorită succeselor academice şi onorurilor de care a avut parte, cât şi pentru...

Accidentul Lion Air

Accidentul  LION  AIR  -29 octombrie 2018- ziua în care neprevăzutul s-a produs: unul dintre cele mai noi modele de aeronave Boeing – 737MAX s-a prabuşit în Marea Java, Indonezia- Zborul  Lion Air JT610, operat de aeronava  Boeing  737MAX  PK-LQP(MSN 43000) FF...