Pe 18 noiembrie 2017 a avut loc în amfiteatrul Acad. Virgiliu Constantinescu întâlnirea profesorilor și studenților Facultății de Inginerie Aerospațială cu ing. pilot Gabriel Iancic, Președintele organizației IAR AMERICAN și cu ing. Sorin Ploscaru, proiectant. IAR AMERICAN au prezentat un proiect ambițios și de mare însemnătate pentru aviația română: reproiectarea și construcția unei aeronave IAR-80 care să zboare. Această aeronavă reprezintă etalonul industriei românești de construcții aeronautice în perioada ei maximă dezvoltare, înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Totodată, aeronava IAR-80 este reprezentativă și pentru numeroase victorii aeriene repurtate în război de așii aerului din Forțele Aeriene Regale ale României în perioada 1941-1944 atât împotriva avioanelor de vânătoare rusești (sovietice) în operațiunea Barbarossa, împotriva bombardierelor și avioanelor de vânătoare amerciane în operațiunea Tidal Wave, cât și împotriva avioanelor militare germane, apărând țara după Lovitura de Stat Regală de la 23 August 1944.
Gabriel Iancic este absolvent 1997 al Facultății de Inginerie Aerospațială, specializarea Echipamente și Instalații de Bord. El locuiește în Canada din 2000 și frecventează show-urile aeriene din America de Nord, zburând multe tipuri de avioane sportive, experimentale, istorice, atât replici cât și aeronave originale. Este pasionat atât de pilotaj, cât și de partea tehnică. Încă de când era în România, a reparat și repus la zbor un Zlin Z-726 care fusese avariat într-un accident. Acesta a continuat să zboare în cadrul Aeroclubului României, având baza la Aerodromul Pitești Geamăna. Aflat în vizită în România, Gabriel Iancic s-a întâlnit cu numeroși experți în istoria aviației, ingineri, tehnicieni din generațiile care au prins IAR Brașov în perioada interbelică, cu piloți ai Forțelor Aeriene Regale Române care au zburat avionul IAR-80. Fotografia din noiembrie 2017 îl are în prim plan pe Generalul de flotilă aeriană (r) aviator Ion Dobran, as al aerului cu 10 victorii, împreună cu ing. Gabriel Iancic. Eroul aerului, care și-a câștigat respectul piloților ruși, americani și germani deopotrivă se apropie de centenar. Facultatea de Inginerie Aerospațială îi urează sănătate și putere de a-i inspira în continuare pe tineri pentru aviația de înaltă performanță.
Din păcate, din cele 460 de exemplare de IAR-80/81 fabricate în perioada 1940-1944, nici măcar unul nu a supraviețuit distrugerii. Replicile expuse la Muzeul Aviației și la Muzeul Militar din București au mai degrabă valoare simbolică și artistică, neavând acuratețe tehnică. De altfel, s-au pierdut și o mare parte din planurile, desenele și documentația originală de fabricație. Arhiva fotografică și de film s-au păstrat mult mai bine. Există posibilitatea ca un IAR-80 să mai existe scufundat în Marea Neagră, în regiunea Odesa, dar operațiunea de căutare și recuperare ar fi una extrem de costisitoare.
Avionul IAR-80/81 a fost proiectat de Prof. dr. ing. Ion Grosu, care a fost totodată și absolvent și profesor al Facultății de Inginerie Aerospațială. Partea de armament și fabricația avionului s-au realizat sub comanda ing. Mircea Grossu-Viziru. Motorul a fost proiectat și realizat de ing. Teodor Gârneț.
Organizația IAR AMERICAN a pornit pe drumul recuperării cât mai multor desene originale, documentații de fabricație și își propune proiectarea unui IAR-80 nou, cât mai aproape de original, dar folosind tehnici de proiectare și materiale moderne. Aici, studenții Facultății de Inginerie Aerospațială au fost chemați să dea o mână de ajutor. Tinerii s-au arătat interesați și au înțeles provocarea căreia trebuie să-i facă față. Studenții au fost încurajați de profesorii prezenți: Conf. dr. ing. Octavian Thor Pleter, S.l. dr. ing. Grigore Cican, S.l. dr. ing. Mihai Barbelian și As. drd. ing. Arnau Cubillo.
În final, cei prezenți au vizitat Laboratorul de Motoare cu Piston al Facultății de Inginerie Aerospațială, unde se găsește unul dintre puținele motoare originale de IAR-80, motorul cu 14 cilindri în dublă stea K14-IV C32 de 920 de CP.
Cazare în cămin 2017
Studenții Facultății de Inginerie Aerospațială se vor caza în P27 (inclusiv etajul V). Studentii cazați peste vară trebuie să se decazeze în perioada 11-15 sep 2017. Pe 11 sep se va face înmatricularea românilor de pretutindeni. Pe 18 sep ora 9 în Sala Senatului va...
Deschiderea Anului Universitar 2017-2018
Deschiderea anului universitar 2017-2018 va avea loc pe data de 25 septembrie 2017, in amfiteatrul Radu Voinea, incepand cu ora 10.00. La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează reuniunea de deschidere în Polizu, în amfiteatrul Virgiliu...
Practica de Zbor 2017
O tradiție de la înființarea facultății până în anii ‘90 a fost practica de zbor în vara anului II. Contează enorm pentru un inginer de aviație să aibă manșa în mâna sa, să înțeleagă dificultatea pilotajului, să simtă direct emoția și fascinația zborului. Din 2017...
Program Sesiune de Refaceri Septembrie 2017
Sesiunea de refaceri Septembrie 2017 are următorul program: Programul Sesiunii de Refaceri Septembrie 2017 Programul Sesiunii de Refaceri Master GID Septembrie 2017 Vă informăm că nu va exista nicio altă sesiune de reexaminări. Toate refacerile se vor încheia pe...
Program cu publicul pe perioada de Vară
Perioada 21 iulie - 27 august 2017 este perioadă de concediu de odihnă pentru personalul UPB conform Deciziei Senatului din 30 septembrie 2016. În această perioadă răspundem la adresa e-mail inginerie.aerospatiala@upb.ro și asigurăm un program de permanență joia între...
Medalia Richey 2017
Medalia Richey a Institutului Regal de Navigație al Marii Britanii a fost acordată în 2017 unei echipe a Universității Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială. Medalia se acordă anual pentru cel mai bun articol științific publicat în anul...
Rezultate Admitere iulie 2017
Sesiunea de admitere la studii de licență iulie 2017 s-a încheiat cu următoarele rezultate: Lista candidaților admiși iulie 2017 (toate specializările) Sublista candidaților admiși iulie 2017 (Air Navigation) Situația ocupării locurilor iulie 2017 În sesiunea a doua...
Bias 2017
Doar o zi pana la Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition! Evenimentul are loc Sâmbătă 22 iulie începând cu ora 9:00. Accesul publicului se va face de la ora 8:00 prin intrarea de la Romaero. Pentru program si alte informații vizitați...
Admitere Master Sesiunea Iulie 2017
Concursul de admitere la programele de master ale FIA se desfășoară în două sesiuni: Iulie și Septembrie. În sesiunea Iulie concursul a avut loc pe 13 și 14 iulie, cu următoarele rezultate: < Rezultatele Concursului de Admitere Master Iulie 2017 > Atenție!...
Admitere Doctorat Iulie 2017
Colocviul de admitere la studii doctorale sesiunea Iulie are loc Marti 04.07.2017 ora 12 in Corpul G. Comisia de examinare: Presedinte Prof.dr.ing. Adrian-Mihail Stoica Membri Prof.dr.ing. Corneliu Berbente Prof.dr.ing. Virgil Stanciu Prof.dr.ing. Teodor Viorel...
0 Comentarii