Pe 18 noiembrie 2017 a avut loc în amfiteatrul Acad. Virgiliu Constantinescu întâlnirea profesorilor și studenților Facultății de Inginerie Aerospațială cu ing. pilot Gabriel Iancic, Președintele organizației IAR AMERICAN și cu ing. Sorin Ploscaru, proiectant. IAR AMERICAN au prezentat un proiect ambițios și de mare însemnătate pentru aviația română: reproiectarea și construcția unei aeronave IAR-80 care să zboare. Această aeronavă reprezintă etalonul industriei românești de construcții aeronautice în perioada ei maximă dezvoltare, înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Totodată, aeronava IAR-80 este reprezentativă și pentru numeroase victorii aeriene repurtate în război de așii aerului din Forțele Aeriene Regale ale României în perioada 1941-1944 atât împotriva avioanelor de vânătoare rusești (sovietice) în operațiunea Barbarossa, împotriva bombardierelor și avioanelor de vânătoare amerciane în operațiunea Tidal Wave, cât și împotriva avioanelor militare germane, apărând țara după Lovitura de Stat Regală de la 23 August 1944.

Gabriel Iancic este absolvent 1997 al Facultății de Inginerie Aerospațială, specializarea Echipamente și Instalații de Bord. El locuiește în Canada din 2000 și frecventează show-urile aeriene din America de Nord, zburând multe tipuri de avioane sportive, experimentale, istorice, atât replici cât și aeronave originale. Este pasionat atât de pilotaj, cât și de partea tehnică. Încă de când era în România, a reparat și repus la zbor un Zlin Z-726 care fusese avariat într-un accident. Acesta a continuat să zboare în cadrul Aeroclubului României, având baza la Aerodromul Pitești Geamăna. Aflat în vizită în România, Gabriel Iancic s-a întâlnit cu numeroși experți în istoria aviației, ingineri, tehnicieni din generațiile care au prins IAR Brașov în perioada interbelică, cu piloți ai Forțelor Aeriene Regale Române care au zburat avionul IAR-80. Fotografia din noiembrie 2017 îl are în prim plan pe Generalul de flotilă aeriană (r) aviator Ion Dobran, as al aerului cu 10 victorii, împreună cu ing. Gabriel Iancic. Eroul aerului, care și-a câștigat respectul piloților ruși, americani și germani deopotrivă se apropie de centenar. Facultatea de Inginerie Aerospațială îi urează sănătate și putere de a-i inspira în continuare pe tineri pentru aviația de înaltă performanță.

Din păcate, din cele 460 de exemplare de IAR-80/81 fabricate în perioada 1940-1944, nici măcar unul nu a supraviețuit distrugerii. Replicile expuse la Muzeul Aviației și la Muzeul Militar din București au mai degrabă valoare simbolică și artistică, neavând acuratețe tehnică. De altfel, s-au pierdut și o mare parte din planurile, desenele și documentația originală de fabricație. Arhiva fotografică și de film s-au păstrat mult mai bine. Există posibilitatea ca un IAR-80 să mai existe scufundat în Marea Neagră, în regiunea Odesa, dar operațiunea de căutare și recuperare ar fi una extrem de costisitoare.

Avionul IAR-80/81 a fost proiectat de Prof. dr. ing. Ion Grosu, care a fost totodată și absolvent și profesor al Facultății de Inginerie Aerospațială. Partea de armament și fabricația avionului s-au realizat sub comanda ing. Mircea Grossu-Viziru. Motorul a fost proiectat și realizat de ing. Teodor Gârneț.

Organizația IAR AMERICAN a pornit pe drumul recuperării cât mai multor desene originale, documentații de fabricație și își propune proiectarea unui IAR-80 nou, cât mai aproape de original, dar folosind tehnici de proiectare și materiale moderne. Aici, studenții Facultății de Inginerie Aerospațială au fost chemați să dea o mână de ajutor. Tinerii s-au arătat interesați și au înțeles provocarea căreia trebuie să-i facă față. Studenții au fost încurajați de profesorii prezenți: Conf. dr. ing. Octavian Thor Pleter, S.l. dr. ing. Grigore Cican, S.l. dr. ing. Mihai Barbelian și As. drd. ing. Arnau Cubillo.

În final, cei prezenți au vizitat Laboratorul de Motoare cu Piston al Facultății de Inginerie Aerospațială, unde se găsește unul dintre puținele motoare originale de IAR-80, motorul cu 14 cilindri în dublă stea K14-IV C32 de 920 de CP.

 

 

0 Comentarii

Eveniment FIA-AEROSTAR iunie 2018

S.C. AEROSTAR S.A. BACĂU, GRUP INDUSTRIAL AERONAUTIC, având ca obiect de activitate proiectarea, construcţia, reparaţia şi modernizarea aeronavelor civile şi militare, intenţionează să angajeze minim 20 ingineri aviaţie în cursul anului 2018, din rândul absolvenţilor...

Festivitatea de Absolvire a Promoției 2018

Festivitatea de absolvire a promoției de ingineri 2018 ”Gheorghe Lazăr” a Universității Politehnica din București va avea loc sâmbătă, 7 iulie, începând cu ora 10:00 la Pavilionul Central Romexpo. Programul va cuprinde prezentarea personalității lui Gheorghe Lazăr,...

Premii ale Studenților 2018

Facultatea de Inginerie Aerospațială a organizat patru secțiuni de Comunicări Științifice Studențești pe 11 mai 2018. S-au acordat la fiecare secțiune un premiu I (400 lei), un premiu II (300 lei), un premiu III (200 lei) și o mențiune (100 lei). Secțiunea 09-01...

Tabere studențești 2018

Programul național Tabere Studențești 2018 a demarat. Cei interesați sunt rugați să citească atent <metodologia> și între 24 aprilie și 22 mai 2018 să depună la Secretariatul facultății cererea aferentă <Anexa 4> completată și documentele justificative....

Aeroconsult 2018

Cu viziunea de a dezvolta și inspira viitori lideri și de a aduce un plus de valoare relației dintre studenți și companii din industria aerospațială, Asociația EUROAVIA Bucureşti vine în sprijinul studenților cu proiectul intitulat AEROCONSULT. Aflat la cea de-a IX-a...

Eveniment Royal Institute of Navigation

Institutul Regal de Navigație din Londra, împreună cu Facultatea de Inginerie Aerospațială, Universitatea Politehnica din București,  organizează seminarul "Trusted Positioning, Navigation & Timing Latest Developments"  în perioada 25 – 26 aprilie 2018. Seminarul...

Angajări Blue Air

Blue Air -------------- NOU! Datorita interesului manifestat pentru aceasta ofertă, Blue Air face precizarea că mai primește cv-urile doritorilor doar până la data de 04.05.2018 la adresa dedicată: hrrecruitment@blueair.aero care inlocuieste ...

Burse Fulbright

S-a deschis programul Fulbright Student pentru burse în anul academic 2019-2020. Programul se adresează studenților și doctoranzilor români, interesați de burse pentru masterat sau pentru cercetare doctorală (non-degree) în Statele Unite. <Fișa cu informații> ...

Air Navigation Convention 2018

Air Navigation Convention, 15-16 martie 2018 Aflat la a 9-a ediție, Air Navigation Convention este un eveniment important organizat de studenții secției de Navigație Aeriană din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială. Totul pornește de la dorința de a conecta...

E-SGAC București 2018

Photo: www.esa.int Prof. Dr. Kai-Uwe Schrogl, director de strategie la Agenția Spațială Europeană (ESA) s-a adresat tinerei comunități a generației spațiale la cel de-al 3-lea Seminar European an Consiliului Consultativ al Generației Spațiale (SGAC), care s-a...