Pe 16 octombrie 2017, o delegație a EUROCONTROL condusă de Directorul General Dr. ing. Frank Brenner vizitează Universitatea Politehnica din București la invitația Rectorului dl. Mihnea Costoiu. La ora 13:00 în Sala Senatului se va semna Acordul de colaborare dintre EUROCONTROL și Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială. La ceremonia semnării sunt invitați studenții și corpul profesoral al facultății.
EUROCONTROL este o organizație interguvernamentală de 41 de state membre și 2 state asociate, unde lucrează 1900 de specialiști în domeniul Managementului Traficului Aerian. Sediul central este la Bruxelles, în Belgia. Din EUROCONTROL mai fac parte Centrul de Control de Trafic pentru Zona Superioară Maastricht (Olanda), Centrul Experimental de la Bretigny (Franța) și Institutul de Servicii de Navigație Aeriană din Luxemburg.
Prin acord se exprimă interesul comun al Părților de a asigura instruirea de profesioniști la un înalt nivel pentru a susține dezvoltarea industriei europene de transport aerian și în particular a sectorului de management al traficului aerian. Părțile doresc colaborarea în cercetare și dezvoltare în sectorul transportului aerian, în interesul siguranței și al eficienței sectorului aviației civile. Se caută soluții pentru îmbunătățirea calității resurselor umane în ingineria aerospațială prin motivarea inginerilor, cât și a studenților și a viitorilor studenți în acest domeniu, prin concentrarea în mod special pe latura practică a Managementului Traficului Aerian (ATM), precum și creșterea vizibilității activităților EUROCONTROL de Cercetare & Dezvoltare, susținând în același timp aceste activități cu cunoașterea academică, țintind către încurajarea inovării în domeniul ATM. Pentru a atinge Scopul, părțile pot să acționeze împreună, în limitele competențelor lor respective, activități de colaborare care pot include următoarele:
- schimbul de date pentru proiecte de interes comun;
- explorarea de oportunități pentru studenții UPB-FIA de a participa în cadrul Programului de Instruire Practică al Agenției EUROCONTROL în acord cu Regulile Programului de Instruire Practică al Agenției EUROCONTROL și procedura de selecție aferentă;
- obținerea accesului studenților și/sau al personalului didactic al UPB-FIA la instrumentele EUROCONTROL pentru a utiliza aceste instrumente în cadrul proiectelor de interes comun pentru Părți și/sau să identifice oportunități pentru îmbunătățirea unor astfel de instrumente;
- identificarea de subiecte de interes pentru EUROCONTROL ca teme pentru studenții din anul IV licență și anul II masterat ai UPB-FIA, în vederea proiectelor de diplomă și a disertațiilor, cu îndrumare în co-tutelă împreună cu personalul EUROCONTROL;
- identificarea de subiecte de cercetare de interes pentru EUROCONTROL în vederea dezvoltării lor de către personalul academic UPB-FIA, cu implicarea directă a studenților UPB-FIA;
- punerea la dispoziția EUROCONTROL a rezultatelor proiectelor de cercetare dezvoltate de studenții și de personalul academic al UPB-FIA care se bazează pe datele și/sau instrumentele EUROCONTROL;
- considerarea opiniei de expert a EUROCONTROL în discuțiile despre schimbări ale curriculei și ale syllabus-ului pentru ingineriea aerospațială la UPB-FIA;
- identificarea de oportunități de finanțare pentru părți ca un consorțiu, incluzând fonduri europene, programe de cercetare, programe de infrastructură și programe de pregătire a personalului;
- încurajarea participării studenților UPB-FIA în vizite de studii la EUROCONTROL și în conferințele organizate de EUROCONTROL (ICRAT, SIDs, ATM Seminar) și evenimente, în mod special pentru a disemina rezultatele lor în utilizarea datelor și a instrumentelor EUROCONTROL.
Reamintim că Facultatea de Inginerie Aerospațială are un corp de alumni important la EUROCONTROL. Cu sprijinul lor și al ROMATSA, în anul 2009 Departamentul de Științe Aerospațiale ”Elie Carafoli” a înființat un program de studii cu predare în limba engleză, Air Navigation, aliniat cu strategia ICAO pentru următoarea generație de profesioniști în aviație ICAO-NGAP și special adaptat nevoilor de ingineri în viitoare sisteme computerizate de management al traficului aerian. EUROCONTROL prin centrul de la Maastricht se găsește în avangarda cercetării, dezvoltării și implementării noilor tehnologii. La Maastricht Upper Aerea Control (MUAC), pentru dirijarea a aprox. 1,5 milioane de zboruri pe an, lucrează 280 de controlori de trafic împreună cu 156 de ingineri, ceea ce ilustrează creșterea importanței inginerilor în viitoarele sisteme de control al traficului aerian. Ne bucurăm că inginerii români, pregătiți la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială își aduc contribuția în acest domeniu de avangardă. Chiar și studenții noștri în practică la EUROCONTROL au realizări deosebite. Ca exemplu, în 2017, studentul bursier de merit din anul III Navigație Aeriană George Cristian Simion a făcut practica de 3 luni la MUAC, realizând o aplicație de management al traficului aerian pentru care a primit aprecieri entuziaste din partea specialiștilor de acolo. Ing. Peter HENDRICKX, Director ATS ENGINEERING / ATM Systems a transmis felicitări UPB-FIA, menționând ”Ne vom aminti multă vreme de Cris Simion, pentru că estimez că instrumentul creat de el va fi folosit de experții noștri multă vreme de-acum încolo… Din punctul nostru de vedere, el și-a absolvit practica “Cum Laude”. Mulțumim încă odată pentru faptul că ne furnizați excelenții dvs,. studenți.” Printre studenții noștri care au mai făcut practică la Maastricht în anii anteriori, menționăm pe ing. Georgiana Ursachi, MAEng (ROMATSA), ing. drd. Barna Istvan Jakab, MAEng (Premium Aerotech), ing. Andrei Mihai Dobre MAEng, (Blue Air), ing. Bogdan Burtescu, MAEng (JLG), ing. Monica Popa (contractor la EUROCONTROL MUAC), ing. Bogdan Danciu (șef de promoție UPB-FIA 2017, masterand ETH Zürich), ing. Radu Alexa. Toți au contribuit la această impresie deosebită pe care școala românească de inginerie aerospațială a lăsat-o la EUROCONTROL și care are astăzi ca rezultat semnarea acestui acord istoric. Este o recunoaștere internațională a performanței școlii noastre, dată de una dintre cele mai respectate organizații din aviația mondială.
Politehniada 2017
Echipele Facultății de Inginerie Aerospațială s-au clasat pe locul I în competiția de volei feminin și pe locul III în competiția de baschet masculin Politehniada 2017! Din echipa de baschet au facut parte: ROȘCA RAREȘ 912 AN RĂSCOL ANDREI 912 URSULEAN ANDREI 912 AN...
Astrofest 2017
Pe 6 mai, în cadrul ASTROFEST 2017, publicul iubitor de astronomie și explorare spațială are ocazia să se întâlnească cu Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic acum 36 de ani. Eveniment începe la ora 15:00 în fața Bibliotecii Naționale și se...
Rapoarte științifice doctorat
Prezentarea rapoartelor științifice ale doctoranzilor va avea loc în intervalul 21-23 iunie 2017 la sediul scolii doctorale, sala G02. Programul exact al prezentărilor va fi anunțat in timp util. Va rugăm ca până la 14 iunie sa comunicați la secretariatul Școlii...
Iacării Acrobați – Aripi Românești
Ne dăm întâlnire sâmbătă 6 mai la Aerodromul Bănești pentru lansarea cărții Mariei Cristina Țilică despre Iacării Acrobați - formația de piloți de înaltă clasă, care ne fac cinste și care zboară avioane fabricate în România! Maria Cristina Țilică este realizator al...
Pilots Wanted
Studenții care doresc să devină piloți profesioniști ar putea fi interesați de această oportunitate: https://www.baatraining.com/do-you-have-what-it-takes-to-become-a-wizz-air-pilot-meet-us-in-bucharest/
Premiul Nicolae Tipei 2017
Pentru editia 2017, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $500 la $750 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu....
Tabere studențești 2017
S-a publicat metodologia națională a taberelor studențești 2017 . Locurile repartizate Facultății de Inginerie Aerospațială sunt următoarele: Nr. locuri tabără mare Hotel Vraja Marii, Costinesti Nr. locuri tabără munte Hotel Regina, Sinaia, Prahova Nr. total de locuri...
Sesiunea de comunicări științifice studențești 2017
Sesiunea de comunicări științifice se desfășoară anul acesta Vineri, 12 mai 2017. Ora de începere este 9.00. Pentru grupele de EIA si IMA sala este G01 iar pentru CA, SP si NA sala este I003. Tradițional considerată "dress rehearsal" pentru examenul de licență,...
Precizări privind proiectul de diplomă
Precizări suplimentare privind elaborarea proiectului de diploma
Employment oportunity
Post de Radio Navigation System Engineer la ESA http://www.esa.int/hr/PDF/ESA-AR-ESTEC-2017-005.pdf
0 Comentarii