Pe 11 noiembrie 2016 în Sala Senatului Universității Politehnica din București, legendarul președinte al Air Canada, dl. Călin Rovinescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa, acordat de Rectorul UPB, dl. Mihnea Costoiu, în prezența Excelenței Sale, Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei la București.

Laudatio a fost prezentat de Cancelarul UPB, Prof. dr. ing. Iulian Ripoșan

Discursul domnului Călin Rovinescu, Președinte al Air Canada:

“Multumesc! Doamnelor si domnilor, este o placere sa fiu aici astazi. Este un moment de mandrie si, in acelasi timp, foarte emotionant pentru mine – primirea titlului Doctor Honoris Causa. Asa cum vedeti, romana mea este cam ruginita. Dupa cum ati aflat din prezentarea sustinuta de Rectorul UPB, am plecat din Romania pe cand aveam 5 ani impreuna cu familia mea. Inainte de a veni aici, am avut ocazia sa citesc cateva informatii interesante despre istoria de aproape 200 de ani a acestei Universitati. Este un privilegiu sa fiu invitat sa fac parte din familia Universitatii Politehnica Bucuresti. Ultima mea diploma universitara (exceptand momentul de astazi) dateaza din 1980. Atat de multe s-au schimbat de atunci si pana acum… In 1980, Internet-ul si telefoanele mobile aveau o arie limitata de raspandire. La fel si computerele personale. In 1980, digitalul insemna sa apesi cu degetul butoanele unui casetofon si sa asculti muzica. De-atunci si pana acum, am avut privilegiul sa vedem, inaintea ochilor nostri, cum lumea a evoluat si cum s-a transformat radical. Mai ales la nivelul tehnologiilor. Traim acum intr-o lume unde lucrurile care ne atrag sunt la totul pasul, schimbarea si inovatiile fiind, pentru multi dintre noi, “armele” preferate.

Haideti sa privim putin industria aeronautica si cea spatiala. Ganditi-va pentru cateva clipe cate s-au schimbat de la acel zbor de 12 secunde al fratilor Wright! Astazi, aviatia este mai rapida, mai sigura, mai silentioasa, mai prietenoasa cu mediul inconjurator si, din multe puncte de vedere, digitala. Boeing provoaca Airbus, Airbus provoaca Boeing, Bombardier provoaca Embraer si chinezii de-abia intra in joc. Operatorii low-cost i-au facut pe cei legacy (cum sunt Air Canada, British Airways, Lufthansa sau Air France) sa fie mai ageri, mai inovatori. Plecand de la acel zbor de 12 secunde, acum avioanele zboara non-stop 14,5 ore, chiar si mai mult, spre orice colt al lumii folosind reteaua stufoasa de rute la nivel mondial.

Acum, aviatia este mai competitiva ca oricand si trebuie sa ramana asa! Cand vine vorba despre competitivitate la nivel global, nu poti aseza inovatia intr-un cadru legal, insa o poti inhiba fiind doar “mediu” ca nivel de pregatire. Sa recunoastem deschis: mediocritatea nu mai este suficienta in zilele noastre in stiinta, tehnologie, proiectare, in afaceri sau in universitati. In nici un caz intr-un domeniu hipercompetitiv cum e aviatia, unde asumarea riscurilor si viteza vor juca un rol mai important in definirea succesului. Realitatea este ca ai nevoie de o doza mare de schimbare, de provocari si inovatie pentru a reusi intr-o lume globalizata. Pentru a avea succes ai nevoie de o agenda inovatoare, de chestii noi, nu doar sa repeti aceleasi lucruri pe care le-ai facut in mod constant pana acum si sa speri la alte rezultate. Din acest punct de vedere imi place cum gandeste Thomas Friedman, editorialist la The New York Times si autorul cartii “The world is flat”, care il cita pe Presedintele Obama cu o declaratie din noiembrie 2010: “Nu vad de ce China are cai ferate mai bune decat noi si Singapore aeroporturi mai bune. Am aflat ca cel mai rapid supercomputer din lume se afla in China. Noi obisnuiam sa fim cei care se lauda cu asta.” Ne intrebam, asadar, cum pot chinezii sa contruiasca trenuri si aeroporturi mai repede si mai bine decat noi, in timp ce in anumite parti din America de Nord si in Europa proiecte de infrastructura (poduri, sosele) sunt dezbatute timp de 5 sau 10 ani inainte de a decide daca le construim sau nu. Intr-o industrie supercompetitiva, nu mai putem continua asa.

In afaceri, evitarea mediocritatii implica asumarea unor riscuri. Aducerea unor produse si servicii inovatoare chiar daca trebuie sa operam in afara zonei noastre de confort. Oamenii se tem mereu de risc. Insa pentru a progresa, riscul, riscul schimbarii si chiar riscul de a esua nu sunt doar bune ci, as putea spune, imperative. Evitarea mediocritatii presupune adoptarea tehnologiei “next generation”. Uneori, e nevoie de timp pentru a vedea rezultatele. Insa cele mai bune companii tech opereaza constant in Beta pentru a reusi in arena globala. Gratie job-ului meu, am avut sansa sa calatoresc in numeroase piete emergente: Brazilia, China, India, Africa de Sud, Turcia, Emiratele Arabe Unite. Toate aceste piete interesante au 3 elemente in comun: viteaza, flexibilitatea si disponibilitatea de a-si asuma riscuri.”

0 Comentarii

Rezultate Concurs Național Traian Lalescu

Rezultatele Concursului de matematică Traian Lalescu (faza națională) Clasări ale studenților Universității Politehnica din București Secțiunea B Premiul I - Alexandru Bratei, anul I, Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiința Materialelor Premiul II - Cristian Pavel,...

Politehniada 2017

Echipele Facultății de Inginerie Aerospațială s-au clasat pe locul I în competiția de volei feminin și pe  locul III în competiția de baschet masculin Politehniada 2017! Din echipa de baschet au facut parte: ROȘCA RAREȘ 912 AN RĂSCOL ANDREI 912 URSULEAN ANDREI 912 AN...

Astrofest 2017

Pe 6 mai, în cadrul ASTROFEST 2017, publicul iubitor de astronomie și explorare spațială are ocazia să se întâlnească cu Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic acum 36 de ani. Eveniment începe la ora 15:00 în fața Bibliotecii Naționale și se...

Rapoarte științifice doctorat

Prezentarea rapoartelor științifice ale doctoranzilor va avea loc în intervalul 21-23 iunie 2017  la sediul scolii doctorale, sala G02. Programul exact al prezentărilor va fi anunțat in timp util. Va rugăm ca până la 14 iunie sa comunicați la secretariatul Școlii...

Iacării Acrobați – Aripi Românești

Ne dăm întâlnire sâmbătă 6 mai la Aerodromul Bănești pentru lansarea cărții Mariei Cristina Țilică despre Iacării Acrobați - formația de piloți de înaltă clasă, care ne fac cinste și care zboară avioane fabricate în România! Maria Cristina Țilică este realizator al...

Pilots Wanted

Studenții care doresc să devină piloți profesioniști ar putea fi interesați de această oportunitate: https://www.baatraining.com/do-you-have-what-it-takes-to-become-a-wizz-air-pilot-meet-us-in-bucharest/

Premiul Nicolae Tipei 2017

Pentru editia 2017, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $500 la $750 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu....

Tabere studențești 2017

S-a publicat metodologia națională a taberelor studențești 2017 . Locurile repartizate Facultății de Inginerie Aerospațială sunt următoarele: Nr. locuri tabără mare Hotel Vraja Marii, Costinesti Nr. locuri tabără munte Hotel Regina, Sinaia, Prahova Nr. total de locuri...

Sesiunea de comunicări științifice studențești 2017

Sesiunea de comunicări științifice se desfășoară anul acesta Vineri, 12 mai 2017.  Ora de începere este 9.00. Pentru grupele de EIA si IMA sala este G01 iar pentru CA, SP si NA sala este I003. Tradițional considerată "dress rehearsal"  pentru examenul de licență,...