S-au publicat listele de bursieri de performanță, de merit (gradul I și II) și sociale pentru anul 2017-2018, semestrul I <aici>.
Bursierii noștri de performanță din acest semestru sunt:
Delia-Dumitriţa VIŢALARU
Mihnea GALL
Iliuţă-Daniel DOGARU
Petru-Bogdan COJOCARU
Ionuţ BUNESCU
Felicitări!!! Felicitări și celor 180 bursieri de merit!
Efortul vostru de a învăța mai bine face această facultate să funcționeze și îi ajută și pe ceilalți studenți. Vă mulțumim!
Câteva precizări:
Bursele sociale se pot cumula cu bursele de performanță sau merit.
Rugăm studenții bursieri care nu și-au introdus contul IBAN în baza de date de studenți să o facă în cel mai scurt timp.
Nu putem anunța data la care se vor plăti bursele, dar știm că se va recupera întârzierea față de data de începere a semestrului.
Pentru bursele acordate studenților care s-au remarcat prin voluntariat în sprijinul facultății, acestea se vor analiza și anunța separat. Ele se plătesc o singură dată pe an (nu lunar) și sunt finanțate din fondurile facultății. Ele nu privesc voluntariatul făcut de studenți la diverse companii, ele recompensează voluntariatul studenților la acțiunile facultății, cum sunt: acest site, broșura facultății, alte acțiuni de promovare comandate de facultate, participarea la organizarea standului facultății (POLIFEST, BIAS, AFASES, CEAS), la organizarea evenimentelor facultății (POLIFEST, Aeroconsult, Air Navigation Convention, EUROCONTROL, seminarii naționale și internaționale de genul Think Research), reprezentarea facultății la concursuri naționale și internaționale.
Burse Private Pilot Licence SSAvC
Prin amabilitatea d-lui ing. George Barbu, directorul Școlii Superioare de Aviație Civilă și absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială, facem următorul anunț: Cu ocazia Centenarului Marii Uniri și în semn de recunoștință pentru valorile pe care Facultatea de...
Povestea facultății
Povestea Facultății de Inginerie Aerospațială este în primul rând povestea studenților ei. Daniela Andrioaie este o studentă în anul III la Facultatea de Inginerie Aerospațială, la programul de studii Construcții Aerospațiale. A venit la facultate de la o distanță...
Poziții deschise la Alten
Compania Alten din Toulouse, Franța anunță următoarele poziții deschise care se potrivesc absolvenților noștri: - System Design - Electrical installation - Project management Datele de contact ale d-lui Vincent Castanet, business manager...
Aplicarea corectă a regulamentului în privința evaluărilor și a refacerilor
Notă din 14 mai 2019: Regulile FIA-1 și FIA-2 au fost abrogate prin decizia CF din 14 mai 2019 deci toate referirile la aceste reguli vor fi ignorate din textul de mai jos. În rest, textul reflectă recomandări valabile. BEF al FIA în ședința din 24 ian 2018 a analizat...
Post vacant la Bretigny
Prin amabilitatea absolventului nostru ing. Răzvan Mărgăuan, Informăm studenții, masteranzii, precum și pe tinerii absolvenți despre un post vacant la EUROCONTROL Experimental Center (aproape de Paris) în domeniul ATM Simulation and Modelling (inclusiv BADA)....
Invitație în Asociația Alumni Politehnica Aerospace Engineering
Invităm pe toți absolvenții noștri din ciclurile de ingineri, licență, master, studii aprofundate și doctorat din toate promoțiile să se înscrie în Asociația Alumni Politehnica Aerospace Engineering. Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din...
European Space Generation Workshop
După Budapesta și Paris, a 3-a Ediție a European Space Generation Workshop, reunind tineri profesioniști și studenți care lucrează în domeniul spațial, va avea loc la București pe 9 și 10 martie 2018. Acest eveniment regional de două zile va atrage candidați la...
IAR American
Pe 18 noiembrie 2017 a avut loc în amfiteatrul Acad. Virgiliu Constantinescu întâlnirea profesorilor și studenților Facultății de Inginerie Aerospațială cu ing. pilot Gabriel Iancic, Președintele organizației IAR AMERICAN și cu ing. Sorin Ploscaru, proiectant. IAR...
Angajări ATC / ATM Software Engineer
C# and C++ Air traffic control ATC / ATM Software Engineer (BBBH340) Bournemouth, England Salary: GBP38 - GBP39 per hour C# Software Engineer - Air Traffic Control Systems Key skills: C# , C++ , Software Engineer - Air traffic Management C# C++ Software Engineer with...
Angajări la Smart Airline Services
S.C. SMART AIRLINE SERVICES SRL Angajeaza absolventi, sau studenti in an terminal, in domeniul transportului aerian de marfuri. Cei interesati pot trimite C.V.-ul la adresa de mail: dragos.stefanescu@smart-airline.ro Societatea Smart Airline Services este membră a...
0 Comentarii