Aurel Vlaicu

Pe cont propriu a construit un planor care l-a ajutat să zboare de mai multe ori spre Orăștie și Bintinți. Susținut de Asociația ASTRA, vine la București, unde la Arsenalul Militar construiește avionul Vlaicu I. În timpul carierei sale scurte, Aurel Vlaicu a proiectat și construit un planor și trei avioane, pornind de la un design propriu.

În 1909, pe lunca de la marginea satului Bintiții, el efectuează primele zboruri cu planorul Vlaicu 1909, înălțându-se la înălțimi de 10-15 m pe distanțe de 50-100 m. În octombrie 1909, modelul este prezentat ministrului educației Spiru Haret, în Parcul Expozițional Filaret (Parcul Carol de astăzi) din București. Cu ajutorul multor prieteni – scriitori precum Vlahuta, Emil Garleanu, Stefan O. Iosif, George Cosbuc etc. – a construit un model de avion care l-a impresionat pe Spiru Haret, ministrul instruirii. Mulțumit de succesul, ideile și tenacitatea lui Vlaicu, S. Haret a curtat guvernul român în numele său și a obținut aprobarea de a construi un avion, Vlaicu 1, la Arsenalul Militar.

În consecință, este construit avionul Vlaicu I, echipat cu 2 elice coaxiale, contra rotative, propulsate de un motor de rotație de 50 CP Gnome de proveniență franceză, testat pe patul de testare Traian Vuia. La 17 iunie 1910, după un rulaj de aprox. 40 m pe Câmpia Cotroceni, avionul Vlaicu I, pilotat de creatorul și constructorul său, se ridica de la sol la o înălțime de 3-4 m. Pluteste în aer cca. 50m, dupa care  aterizeaza fără probleme și în siguranță. A executat precis virajele, atât în ​​dreapta, cât și în stânga, în timp ce aeronavele străine puteau executa numai pe partea stanga. Avea o singură aripă, în timp ce avioanele de atunci aveau două sau trei aripi suprapuse.

Modelele 1 și 2 au folosit motoarele rotative Gnôme de tip Omega, cu 7 cilindri, aranjament stea, puterea maximă fiind de 50 de cai putere (HP) la 1200 rot / min. Acestea au fost fabricate de Société des Moteurs Gnôme, care și-a schimbat denumirea în 1914 la Gnôme et Rhône. În ceea ce privește raportul kg / cp, motoarele Gnôme au fost cele mai avansate la vremea respectiva gratie designului unic și simplu. Cu toate acestea, după anul 1918, motoarele rotative nu mai erau fabricate din cauza efectului giroscopic indus de motorul + elice, dificil de controlat. Designul lui Vlaicu a diminuat acest efect giroscopic, deoarece elicea frontală se rotea în direcție opusă, iar elicele din spate în aceeași direcție cu motorul. Mai mult decât atât, cele două elici, fiind coaxiale, au anulat cuplul reciproc de reacție (de ex un elicopter cu rotor dublu nu are nevoie de un rotor de coadă, un model reaplicat numai după mai mulți ani de Macchi-Castoldi)

Avionul românesc inventat și pilotat de Aurel Vlaicu a zburat pentru prima dată vineri, 4 iunie 1910. Acest zbor a scris în istoria aeronautică numele primului inginer român care a inventat și a construit primul avion în România. Învățându-se să il zboare, Aurel Vlaicu a fost primul pilot român care a testat propriul avion. Ia naștere astfel aviația românească.

„…Pe câmp era puţină lume în ziua aceea, pentru că nu se anunţase încercarea de a zbura; doar câţiva prieteni şi gazetari, mai mulţi copii din mahalaua vecină şi soldaţii de serviciu erau prezenti. Când Vlaicu s-a suit în nacelă a fost un moment solemn; sunt sigur că toţi aveau, ca şi mine, o tremurătură de inimă pentru viaţa lui Vlaicu şi şedeau muţi, nemişcaţi; doar principele Carol s-a apropiat de aeroplan să vadă cum funcţionează ghidonul pentru cârme. Un soldat vine şi pune motorul în mişcare. Vlaicu face semn cu mâna soldaţilor ce ţineau coada aparatului să-i dea drumul. Cu un vâjâit asurzitor, aeroplanul o ia la goană în linie dreaptă peste câmpul neted, dar nu se înalţă de la pământ …abia la a treia încercare, deodata, vedem avionul plutind in aer, leganandu-se de pe o parte pe alta, cam la un metru distanta de Pamant. La aterizare, este aplaudat si imbratisat de cunostinte, prieteni, protectori. Principele Carol îi iese înainte şi-i strânge mâna:Bravo, Vlaicule! Ai zburat”.(Gheorghe Murgoci, „Primul zbor al lui Vlaicu”, în revista „Flacăra”, anul II, nr. 48.)

În toamna anului 1910, Aurel Vlaicu a început proiectarea unui nou avion pe care l-a construit la „Școala de Arte și Profesii” (actualul local Polizu al Universității „Politehnica” București) , din nou cu ajutorul lui Spiru Haret. Numit Vlaicu 2, acest avion semnificativ imbunatatit a zburat de pe Cămpul Libertății-Blaj, în cadrul aniversării a 50 de ani de la înființarea Asociației de Literatură și Cultură Română. Au urmat apoi tururi de aviație în Sibiu, Brașov, Iași și alte orașe naționale, unde „Vlaicu 2” a organizat câteva spectacole speciale (zbor la altitudinea de 1000m, viteza de 90 km / h, traseul acrobatic). Pentru toate acestea, Academia Română i-a acordat premiul „Gheorghe Lazar:, la propunerea lui Spiru Haret.

În vara anului 1912, la expoziția aeriană internațională de la Aspern-Viena, în compania unora dintre cei mai renumiți piloți europeni, a câștigat primul loc pentru lovirea cu un proiectil a unei ținte desemnate de la înălțimea de 300 m și locul al doilea pentru aterizarea corectă, după pilotul francez Roland Garros.

1913-anul în care tânărul aviator demarează construcția unui nou model- A.Vlaicu III. Proiectul a fost bazat pe modelul său anterior Vlaicu II, care avea o nacelă sub aripa de parasol care găzduia pilotul și un motor Gnome Gamma. Lanțurile controlau două elice, una în fața și una în spatele aripii; acestea se întorceau în direcții opuse pentru a anula cuplul celeilalte . Ca și celelalte modele ale lui Vlaicu, A. Vlaicu III nu avea eleroane. Pilotul manevra aeronava folosind cârma, controlată prin deplasarea unei osii spre stânga sau spre dreapta; pentru a controla ascensoarele și pentru a face avionul să urce și să coboare, un volan atașat la osie era intors la stânga sau la dreapta.

A fost prima aeronavă construită din metal, ideea in sine fiind remarcabilă pentru acea vreme

Auzind că altcineva intenționa să traverseze Carpații, Vlaicu a decis să nu aștepte și a decolat din București în „Vlaicu II”. La 13 septembrie 1913 zbura peste satul Banesti Prahova, când avionul s-a prăbușit, ucigându-l în impact. Cauzele acestui accident de avion mortal nu au fost elucidate până în prezent: defecțiuni tehnice sau atac de cord. Medicul lui Vlaicu a spus că pesemne a murit în aer, fiind epuizat fizic și având o problemă la rinichi, ceea ce ar fi dus la un atac de cord.

La momentul decesului lui Vlaicu ,doua A. Vlaicu III erau in constructie. Compania britanică Marconi trebuia să primească unul pentru evaluarea performanțelor și experimentarea cu radio-ul aerian, cealaltă trebuia să rămână în România. După moartea lui Vlaicu, una dintre cele două avioane a fost finisata de prietenii săi Giovanni Magnani și Constantin Silisteanu; și a fost gata să zboare în mai 1914. În 1916, în timpul ocupației germane a Bucureștiului, un A Vlaicu III a fost confiscat și transportat în Germania. A fost văzută ultima dată în 1942 la o expoziție de aviație din Berlin de către ofițerii militari români.

Trivia

–>17 iunie, ziua primului zbor al lui Aurel Vlaicu, este sărbătorită ca Ziua Națională a Aviației din România .

–>Al doilea aeroport ca marime din Romania, Aeroportul International Aurel Vlaicu-Baneasa si un TAROM Airbus A318-111 inmatriculat YR-ASA sunt denumite dupa el.

–>Universitatea Aurel Vlaicu, o universitate publică înființată în 1991 în Arad poartă numele lui Vlaicu.

–>Numele lui este listat al doilea pe Memorialul Românilor Eroi din București, după Gheorghe Caranda și în fața prietenului și colegului său pilot, Gheorghe Negel, care a murit într-un accident de avion la o lună de la Vlaicu, la 11 octombrie 1913.

–>Un muzeu a fost înființat în satul natal, numit acum Aurel Vlaicu , și un monument a fost ridicat lângă Bănești, unde și-a prăbușit avionul.

–>Bancnota de 50 lei are un portret al lui Vlaicu pe avers, iar pe verso un desen al avionului său și o secțiune transversală a motorului avionului.

–>O monedă comemorativă de 50 de bani a fost emisă de Banca Națională a României în anul 2010.

–>Viața lui a fost subiectul unui roman „Flăcăul din Binținți” al lui Constantin Ghiban (publicat în 1953),  și al unui film al lui Mircea Drăgan (lansat în 1978

*Adaptare după http://www.earlyaviators.com/evlaicu.htm și https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Vlaicu