Notă din 14 mai 2019: Regulile FIA-1 și FIA-2 au fost abrogate prin decizia CF din 14 mai 2019 deci toate referirile la aceste reguli vor fi ignorate din textul de mai jos. În rest, textul reflectă recomandări valabile.
BEF al FIA în ședința din 24 ian 2018 a analizat modul în care comunitatea academică a facultății înțelege și aplică Regulamentul Studiilor de Licență și de Masterat privind promovarea și refacerea disciplinelor și rezultatele aplicării Regulilor FIA1 și FIA2 adoptate de CF în 21 sep 2017 și face următoarele recomandări:
Recomandările de mai jos adoptate de BEF se aplică atât studiilor de licență, cât și de masterat.
2.1. Se recomandă cadrelor didactice să aplice regulamentul UPB și să nu mai lucreze cu puncte (procentaje) cu zecimale, ci cu procentaje numere întregi.
2.2. Se recomandă cadrelor didactice să refacă Fișele Disciplinelor dacă punctajul la laborator depășește 50% din punctajul pentru întreaga disciplină, pentru ca ponderea laboratorului să fie maximum 40% (jumătate din maximum de punctaj pentru activitatea pe parcurs), iar în cazuri excepționale 50%. Rațiunea acestei recomandări este de a permite refacerea unei discipline în sesiunea de refaceri în condițiile noii Reguli FIA2, fiind anormal să se refuze refacerea oricărei discipline în sesiunea de refaceri din septembrie (respectiv mai în anii terminali).
Art. 17 din Regulamentul Studiilor de Licență presupune aprobarea de către Directorul de Departament a alocării punctajelor, iar Fișele Disciplinelor trebuie aprobate în CF. Recomandăm CF să nu mai aprobe fișele care nu respectă recomandarea 2.2.
2.3. În sesiunile de refaceri (septembrie, respectiv mai în anii terminali) studenții restanțieri din anul curent trebuie să aibă posibilitatea de a-și reface punctajul pentru activitățile în decursul semestrului cu excepția laboratoarelor, care din motive logistice nu pot fi refăcute integral. Totuși, chiar și în privința laboratoarelor, BEF recomandă cadrelor didactice și laboranților să facă un efort pentru a facilita refacerea de către studenții restanțieri măcar a unei fracțiuni de 1/6 din ședințele de laborator (1 ședință pentru materiile cu 7 săptămâni de laborator, respectiv 2 ședințe pentru materiile cu 14 săptămâni de laborator). Celelalte activități în decursul semestrului se pot reface prin redarea unor parțiale, teste, lucrări de verificare, teme de casă, probleme de seminar, colocvii de seminar, colocvii de laborator etc.
2.4. Studenții au dreptul să se prezinte la examen sau la verificarea finală chiar dacă matematic vor pica datorită regulii FIA1, pentru că în sesiunea de refaceri, toate punctajele obținute sunt valabile și pot fi păstrate. În sesiunea de refaceri se refac doar acele componente ale punctajului total care nu au fost promovate, sau pentru îmbunătățirea punctajelor.
În plus, în ședința CF din 29 nov 2018 s-a luat următoarea hotărâre:
2.5. La disciplinele cu verificare finală cu pondere mai mică (30% sau sub din totalul de puncte), verificarea finală va conține subiecte care să acopere cel puțin 80% din materie. Acest lucru va fi implementat fie cu un număr de cel puțin 8 subiecte distincte, fie cu subiecte de sinteză dar cu barem de corectare pe cel puțin 8 subpuncte.
Aceste recomandări și clarificări vor fi aduse la cunoștința comunității academice.
Practica de zbor 2019
Înființarea facultății a adus cu sine an de an experiența mult așteptată de studenții merituoși: practica de zbor din vara anului II. Tradiția s-a menținut până în anii ’90, fiind reluată ulterior cu sprijinul și cu bunăvoința Ministerului Educației Naționale, al...
Angajări ingineri Scoala Superioară de Aviație
Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAvC) angajează 2 ingineri de aviațiație. Detalii <aici>. UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială are un parteneriat strategic cu Școala Superioară de Aviație din 2016, concretizată în practica studenților, întreținerea...
Program special secretariat
Secretariatul și Decanatul Facultății de Inginerie Aerospațială au un program special pe perioada concediului astfel: în fiecare miercuri orele 10-13. Secretariatul mai funcționează miercuri 24 și joi 25 iulie orele 8-18, iar de vineri numai cu programare. Pe perioada...
Noua Revoluție Franceză: 3DEXPERIENCE
Astăzi sărbătorim Franța și ne aducem aminte de Revoluția Franceză, care a remodelat istoria Europei și a lumii întregi. Mai puțin cred că ne-am aștepta ca o Nouă Revoluție Franceză, infinit mai pașnică de data asta, să remodeleze istoria Europei și a lumii abia...
Astronaut Dr. Anna Fisher despre Viitorul Explorărilor Spațiale
Vă invităm joi 4 iulie 2019 în Marele Amfiteatru F024 V. N. Constantinescu la ora 09:45 pentru o întâlnire excepțională cu un remarcabil astronaut american, Dr. Anna Fisher. Cu această ocazie, Dr. Fisher va conferenția despre viitorul explorărilor spațiale. Sunt...
Premiul Dassault Aviation 2019 a fost acordat unei echipe UPB-FIA!
Pe 6 iunie 2019 la Muzeul Aerului și al Spațiului de la Paris Le Bourget, studenții Facultății de Inginerie Aerospațială din echipa ASAIA au câștigat prestigiosul Premiu Dassault Aviation, acordat de Clubul Astronautic European, cu susținerea Airbus, European Space...
Tarom angajează ingineri de aviație
Prin amabilitatea absolventei noastre Diana Liță, inginer care lucrează la Tarom în atelierul de reparații avansate materiale compozite, am primit un anunț de angajări de ingineri de aviație. Recomandăm cu căldură compania Tarom, cu care facultatea noastră colaborează...
UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială la AeroDays 2019
Pe 27-30 mai 2019 s-au desfășurat la Palatul Parlamentului din București lucrările celei de-a 8-a conferințe europene AeroDays. Lansată în 1991, conferința Zilele Aeronauticii Europene (AeroDays) reprezintă evenimentul de vârf în cercetarea științifică și inovarea...
Tabere studențești 2019
Ca in fiecare an UPB oferă studenților posibilitatea de a participa la programul de tabere. Început cu o luna in urma si derulat la nivelul întregii universități procesul de atribuire a locurilor s-a încheiat. Rezultatele pentru studenții FIA le găsiți...
Dr. Jaiwon Shin în vizită la Universitatea Politehnica din București
Dr. Jaiwon Shin, administrator asociat al NASA Directoratul Misiunii de Cercetare Aeronautică (ARMD) vizitează Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială și va susține o conferință pentru studenți și pentru personalul didactic și de...
0 Comentarii