Pe 8 iunie 2017 la Muzeul Aerului și al Spațiului de la Paris Le Bourget, studenții Facultății de Inginerie Aerospațială din echipa Space Piranhas au câștigat prestigiosul Premiu the Airbus Safran Launchers, acordat de Clubul Astronautic European, cu susținerea Airbus, European Space Agency, Dassault Aviation, GIFAS, Airbus Safran Launchers și Thales. Echipa facultății noastre a fost compusă din Sebastian Milu-Vaidesegan, Mihnea Gall, Monica Manole, Sorin Păun și Adina Ungureanu. Echipa a fost coordonată de S.l. dr. ing. Grigore Cican cu colaborarea Conf. dr. ing. mat. Alina Bogoi de la Departamentul de Științe Aerospațiale ”Elie Carafoli”.
Sebastian Milu-Vaidesegan, student al UPB-FIA, anul IV, Sisteme de Propulsie, bursier cu Bursă de Merit I 2016/2017
Trei membri ai echipei Space Piranhas: Monica Manole, Sebastian Milu-Vaidesegan și Adina Ungureanu la Muzeul Aerului și al Spațiului de la Paris – Le Bourget. Toți trei sunt studenți ai UPB-FIA, anul IV, programul Sisteme de Propulsie și bursieri cu Bursă de Merit I 2016-2017.
Mihnea Gall este student UPB-FIA anul III, Sisteme de Propulsie, bursier cu Bursă de Performanță 2016-2017.
Sorin Păun este student UPB-FIA, anul IV, Sisteme de Propulsie, bursier cu Bursă de Merit I 2016-2017.
Momentul premierii echipei Space Piranhas a Universității Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială.
Fotografia de grup a competiției Aerospace Student Challenge 2017 (Foto credit: @Bernelin).
Am consemnat ce a avut de declarat cu această ocazie liderul echipei, Sebastian Milu-Vaidesegan:
”Suntem onoraţi că o echipă formată dintr-un grup de studenţi pasionaţi şi entuziaşti, de la Facultatea de Inginerie Aerospaţială – Universitatea „Politehnica” Bucureşti (coordonaţi de profesorii Grigore Cican şi Alina Bogoi), au participat, în data de 8 iunie a.c., la cea de-a XI-a ediţie a STUDENT AEROSPACE CHALLENGE.
Competiţia Studenţească Internaţională a fost organizată de ESA ACADEMY (Agenţia Spaţială Europeană), împreună cu Clubul European de Astronautică, la Musée de l’Air et de l’Espace din localitatea Le Bourget, în apropiere de Paris.
Echipa studenţilor români a participat în premieră la această faimoasă competiţie internaţională (la care s-au prezentat cele mai renumite şcoli de aeronautică din Europa), impresionându-i atât pe membrii juriului, cât şi pe ceilalţi participanţi, prin seriozitatea şi complexitatea proiectului prezentat (la care au lucrat mai bine de jumătate de an, parcurgând cu succes toate etapele de preselecţie pentru a fi, în cele din urmă, invitaţi în etapa finală, pentru a-şi susţine proiectul), fiind aplaudaţi la scenă deschisă, felicitaţi şi declaraţi câştigători ai marelui premiu.
Felicitări cadrelor didactice care i-au pregătit de-a lungul timpului şi celor care s-au implicat în pregătirea proiectului, i-au susţinut şi îndrumat, astfel încât să se poată prezenta la cel mai înalt nivel, reprezentând cu mândrie Universitatea Politehnica, într-o competiţie internaţională de anvergură.”
Decanul facultății a făcut următoarea declarație:
”Studenții Facultății de Inginerie Aerospațială din Universitatea Politehnica din București, Sebastian Milu-Vaidesegan, Mihnea Gall, Monica Manole, Sorin Păun și Adina Ungureanu au câștigat Premiul the Airbus Safran Launchers (premiul pentru propulsie), decernat pe 8 iunie 2017 la Muzeul Aerului și al Spațiului de la Paris Le Bourget. În competiția Student Aerospace Challenge s-au aflat studenți de inginerie aerospațială din mari centre universitare europene, din Spania, Portugalia, Franța, Marea Britanie, Italia și Olanda. Acest premiu răsplătește pasiunea și creativitatea studenților noștri, dar și performanța și tradiția școlii românești de inginerie aerospațială.
Am mai luat premii similare anii trecuți și am putea lua și mai multe, dacă tinerii noștri și-ar învinge timiditatea de a se înscrie în astfel de competiții.
În întreaga istorie a aviației și a cuceririi spațiului, românii au performat, începând cu Traian Vuia la Montesson, în 1906, Henri Coandă la Paris, în 1910 și cu Aurel Vlaicu la Aspern, Austria, în 1912. Acum exact 105 ani, într-o competiție internațională de prim rang, Aurel Vlaicu câștiga 5 premii pentru evoluțiile avionului conceput și construit de el, Vlaicu II. Dedicăm premiul studenților noștri de astăzi memoriei acestor pionieri ai aviației și astronauticii românești.”
Un poster care prezintă lucrarea câștigătoare poate fi descărcat <aici>.
Athens Network pentru Studenți
Athens Network oferă studenților un program de mobilitate de scurtă durată 16-24 martie 2019. Pentru a se înscrie în acest program, studentii cu cunoștințe de limba engleză nivelul B2 vor parcurge etapele de mai jos: - Completarea formularului:...
Angajări în UPB-FIA
UPB-FIA angajează doi asistenți de cercetare în domeniul aerospațial. Detalii <aici>. Update 4 Feb 2019 Rezultatele finale ale concursului pot fi vizualizate aici: Raport final concurs
Angajări Harmony Jets
Harmony Jets cu sediul în Malta angajează urgent inginer aerospațial cu cunoștințe de navigație aeriană pentru poziția de dispecer. Detalii <aici>.
Angajări la Aeroclubul României
Prin amabilitatea d-lui Director General pilot ing. George Rotaru (absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială) anunțâm că Aeroclubul României caută tineri ingineri aerospațiali pentru angajare. Detalii <aici>. Aeroclubul României reprezintă o organizație...
Prezentări şi proiecte ale studenţilor
Prezentări şi proiecte ale studenţilor Pe data de 9.01.2019 studenții din anul I ai Facultății de Inginerie Aerospațială, sectia Navigație Aeriana au prezentat proiectul final pentru cursul de Introducere în Inginerie Aerospațială susținut de către domnul decan,...
Recrutăm studenți pentru Fokker Academy
Fokker Academy a fost înființată în martie 2017 în urma semnării parteneriatului dintre UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială și GKN Fokker Engineering Romania. În cadrul Fokker Academy, studenți ai facultății învață proiectarea direct de la ingineri cu experiență...
Sponsorizare S.C. AEROSTAR S.A. Bacău
Luni, 20 noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Aerospațială a primit din partea companiei S.C. AEROSTAR S.A. Bacău o sponsorizare constând în componente (dezafectate) de avion de transport (actuator tren aterizare, actuator frână aerodinamică, actuator deblocare...
World Interuniversities Championship – Barcelona 2018
Intre 14 si 18 noiembrie o delegație de 51 studenți si 6 cadre didactice ale Departamentul de Educație Fizica si Sport-Kinetoterapie a reprezentat cu succes UPB. la ediția cu numărul 4 a Campionatul Mondial Interuniversitati - Barcelona 2018. Au participat 76 de...
Liviu Librescu
Liviu Librescu – eroul de la Virginia Tech University- Liviu Librescu este unul dintre absolvenţii de renume ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, cu care ne mândrim atât datorită succeselor academice şi onorurilor de care a avut parte, cât şi pentru...
Accidentul Lion Air
Accidentul LION AIR -29 octombrie 2018- ziua în care neprevăzutul s-a produs: unul dintre cele mai noi modele de aeronave Boeing – 737MAX s-a prabuşit în Marea Java, Indonezia- Zborul Lion Air JT610, operat de aeronava Boeing 737MAX PK-LQP(MSN 43000) FF...
0 Comentarii