Air Navigation Convention 2019 “Making of a decade”: 28-29 Martie
Air Navigation Convention este deja un eveniment binecunoscut în lumea aviaţiei, acesta ajungând la cea de-a X-a ediţie, după cum însăşi tema din acest an sugerează. Acest eveniment internaţional este organizat de un grup de studenţi ai secţiei de Navigaţie Aeriană din cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, dornici de a facilita interacţiunea şi comunicarea fructuoasă între studenţi, alumni, profesori şi, nu în ultimul rând, companii de top din România şi de peste hotare din domeniul aerospaţial.
Care este target-ul final al acestui eveniment?
În altă ordine de idei, obiectivul acestui eveniment international este acela de a crea un mediu favorabil pentru tinerii studenţi de a fi în contact cu cele mai recente idei, descoperiri şi chiar dificultăţi cu care domeniul aviaţiei se confruntă în zilele noastre. Mai mult de atât, toate ediţiile Air Navigation Convention, împreuna cu cea care urmează, sunt special concepute pentru a provoca şi dezvolta mintea ageră a participanţilor într-o manieră profesională. Astfel, acest eveniment este compus dintr-o serie de sesiuni de discuţii care cuprind incursiuni în trecut, efecte şi realităţi ale prezentului, culminând cu idei inovatoare pentru viitor. Totodată, specialiştii invitaţi vor aborda toate aceste subiecte, oferinnd viitorilor ingineri informaţii valoroase despre proiectele lor în desfăşurare şi exigenţele întâlnite la tot pasul în domeniul aviaţiei. Acestea fiind spuse, studenţii sunt încurajaţi să pună întrebări şi să comunice cât de mult cu putinţă cu invitaţii, atât la sesiunile de discuţii, cât şi chiar pe timpul pauzelor.
De ce ar trebui să participaţi la Air Navigation Convention 2019 ?
Aviaţia poate fi considerată ca fiind una dintre cele mai complexe ramuri ale ingineriei şi, tocmai din acest motiv, studenţii au nevoie de modele după care să se ghideze pentru a-şi găsi propriul drum. Prin urmare, invitaţii din acest an îşi vor concepe cu multă atenţie prezentările, tocmai pentru a împartăşi pe de o parte aspecte tehnice importante, cât şi o fărâmă din experienţele lor proprii care i-au adus pe calea spre succes.
Cum va fi îndeplinit obiectivul celei de-a 10-a ediţii a Air Navigation Convention ?
Ca în fiecare ediţie, reprezentanţi ai unor instituţii şi companii de top din întreaga Europa ne vor onora cu prezenţa, precum: EUROCONTROL, Maastricht Upper Area Control, DFS, AustroControl, NAV Portugal, NATS, Enaire Spain, SANS, MATS, Aeropath, Frequentis, ROMATSA, Blue Air, Regional Air Services, IATA, Dedalus, Think Research, AACR . Astfel, standardele Air Navigation Convention sunt mereu menţinute la un nivel ridicat, oferindu-le inginerilor de mâine sfaturi valoroase, împreuna cu informatii cu privire la cele mai recente studii şi descoperiri în domeniu şi, nu în ultimul rând, un număr de poziţii de internship disponibile.
Cu alte cuvinte, dacă eşti un student cu o atitudine proactivă, care nutreşte profunde interese cu privire la domeniul aviaţiei şi eşti în căutarea unui stagiu de practică, Air Navigation Convention este oportunitatea ideală pentru tine!
Nu în ultimul rând, dorim să mulţumimsponsorilor ANC 2019: Blue Air, Regional Air Services, Deimos, Frequentis, INCAS, IATA, Iacarii Acrobati, IDM, Asociaţia Alumni Politehnica Aerospace Engineering.
Parteneri media: fricadezbor.ro , aviatiamagazin.com, Ştiinţă & Tehnică, aeronews.ro
Eveniment găzduit de : Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Universitatea Politehnica Bucureşti
<Agenda Air Navigation Convention 2019>
Politehniada 2017
Echipele Facultății de Inginerie Aerospațială s-au clasat pe locul I în competiția de volei feminin și pe locul III în competiția de baschet masculin Politehniada 2017! Din echipa de baschet au facut parte: ROȘCA RAREȘ 912 AN RĂSCOL ANDREI 912 URSULEAN ANDREI 912 AN...
Astrofest 2017
Pe 6 mai, în cadrul ASTROFEST 2017, publicul iubitor de astronomie și explorare spațială are ocazia să se întâlnească cu Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic acum 36 de ani. Eveniment începe la ora 15:00 în fața Bibliotecii Naționale și se...
Rapoarte științifice doctorat
Prezentarea rapoartelor științifice ale doctoranzilor va avea loc în intervalul 21-23 iunie 2017 la sediul scolii doctorale, sala G02. Programul exact al prezentărilor va fi anunțat in timp util. Va rugăm ca până la 14 iunie sa comunicați la secretariatul Școlii...
Iacării Acrobați – Aripi Românești
Ne dăm întâlnire sâmbătă 6 mai la Aerodromul Bănești pentru lansarea cărții Mariei Cristina Țilică despre Iacării Acrobați - formația de piloți de înaltă clasă, care ne fac cinste și care zboară avioane fabricate în România! Maria Cristina Țilică este realizator al...
Pilots Wanted
Studenții care doresc să devină piloți profesioniști ar putea fi interesați de această oportunitate: https://www.baatraining.com/do-you-have-what-it-takes-to-become-a-wizz-air-pilot-meet-us-in-bucharest/
Premiul Nicolae Tipei 2017
Pentru editia 2017, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $500 la $750 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu....
Tabere studențești 2017
S-a publicat metodologia națională a taberelor studențești 2017 . Locurile repartizate Facultății de Inginerie Aerospațială sunt următoarele: Nr. locuri tabără mare Hotel Vraja Marii, Costinesti Nr. locuri tabără munte Hotel Regina, Sinaia, Prahova Nr. total de locuri...
Sesiunea de comunicări științifice studențești 2017
Sesiunea de comunicări științifice se desfășoară anul acesta Vineri, 12 mai 2017. Ora de începere este 9.00. Pentru grupele de EIA si IMA sala este G01 iar pentru CA, SP si NA sala este I003. Tradițional considerată "dress rehearsal" pentru examenul de licență,...
Precizări privind proiectul de diplomă
Precizări suplimentare privind elaborarea proiectului de diploma
Employment oportunity
Post de Radio Navigation System Engineer la ESA http://www.esa.int/hr/PDF/ESA-AR-ESTEC-2017-005.pdf
0 Comentarii